Vasile Kogălniceanu, „fiul ţărănimii”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vasile Kogălniceanu, „fiul ţărănimii”

Justiție 30 Noiembrie 2013 / 00:00 2410 accesări

Dobrogenii, şi nu numai, au aniversat, vineri, 150 de ani de la naşterea lui Vasile Kogălniceanu, fiul marelui politician, istoric şi scriitor Mihail Kogălniceanu, care a fost premier al României între anii 1863 şi 1865. Vasile M. Kogălniceanu se încadrează în pleiada acelor oameni politici care, cu dragoste de popor, căutau să afle căi pentru înfăptuirea revendicărilor poporului. Fiul lui Mihail Kogălniceanu, Vasile, s-a născut în urmă cu 150 de ani, la 29 noiembrie 1863, în Iaşi. Crescut şi educat în familia marelui cărturar, acesta urmează gimnaziul la Berlin şi apoi Şcoala de Agricultură din Grignon (Franţa), unde studiază agronomia. Întors în ţară, este numit „administrator de plasă”, apoi inspector domenial în Dobrogea. De remarcat faptul că, încă din anii tinereţii, el îşi îndreaptă cu precădere atenţia spre lumea satului, având un ascuţit spirit analitic de cercetare a problemelor privind viaţa ţărănimii. În 1897, Vasile Kogălniceanu întemeiază ziarul „Steaua Dunării”, în paginile căruia au apărut numeroase articole de orientare democratică. Fiul lui Mihail Kogălniceanu a fost un militant constant pentru sistemul electoral bazat pe votul universal.

Taguri articol


12