Vasile Miu, noul director general al Oil Terminal Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vasile Miu, noul director general al Oil Terminal Constanţa

Economie 17 Ianuarie 2009 / 00:00 7929 accesări

Oil Terminal are, de ieri, director general în persoana lui Vasile Miu, numit oficial de ministrul Economiei, Adriean Videanu. Fostul director general al Oil Terminal, Mihai Lupu, a demisionat din funcţie în luna decembrie a anului trecut, întrucît a fost ales deputat PNL. Ordinul de numire în funcţie a lui Miu a fost emis joi, potrivit Ministerului Economiei. Miu a ocupat anterior funcţia de director de mentenanţă în cadrul companiei. Oil Terminal SA Constanţa este o companie specializată în depozitarea şi vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime. Înfiinţată în anul 1898, aceasta reprezintă unul dintre cele mai mari terminale din sud-estul Europei. Acţionariatul companiei este format din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 59,62% din acţiuni, Fondul Proprietatea (10%), Broadhurst Investments (7,61%) şi alţi acţionari care deţin 22,77%.



12