Senatorul PSD Vasile Nicula a fost ales secretar al acestei camerei legislative, potrivit votului dat ieri de senatori. Nicula îl va înlocui în funcţie pe senatorul PDL Gheorghe David, care şi-a anunţat demisia din funcţie. În favoarea alegerii lui Vasile Nicula s-au pronunţat 76 de senatori, fiind înregistrate cinci voturi „împotrivă“ şi două abţineri. Grupul PSD l-a nominalizat pe senatorul Vasile Nicula pentru funcţia de secretar al Senatului, anunţul fiind făcut în plen de liderul grupului senatorial, Ilie Sârbu. Sârbu a informat, de asemenea, plenul că Vasile Nicula va fi înlocuit în funcţia de vicelider al grupului social-democrat de la Senat cu senatorul Iulian Bădescu. Liderii de grupuri parlamentare au renegociat, la sfârşitul lunii noiembrie, configuraţia politică a Biroului Permanent al Senatului, întrucât, prin înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, diferenţa dintre putere şi opoziţie în Biroul Permanent era de trei posturi. În urma negocierilor, raportul putere - opoziţie în Biroul Permanent este de 7 la 6. Opoziţia deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor. Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului Permanent.