Cercetările efectuate de poliţişti în cazul unui jaf mascat, comis la sfîrşitul lunii aprilie a acestui an, în Agigea, cînd casierele unei firme au fost prădate în plină stradă, au condus la concluzia că unul dintre cei trei autori ar putea fi Vasile Saviuc. Suspectul le-a prezentat poliţiştilor un alibi solid, care a fost confirmat de toate persoanele de contact indicate de individ. Anchetatorii l-au inclus pe Saviuc în cercul suspecţilor, bazîndu-se pe modul similar de operare al individului în alte cazuri în care este cercetat. Reamintim că, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, Vasilica Bajdechi, de 72 ani şi Elena Blacioti, de 58 ani, transportau încasările efectuate de societatea „Ada Holding”, la locuinţa patronului din Agigea. Femeile se aflau la bordul unui Fiat Ducato, înmatriculat CT-29-ADH, condus de Eremia Dumitru, de 40 ani, din Valu lui Traian, şoferul societăţii. Ajunşi la destinaţie, pe str. Gore Mircescu, nr.1, Vasilica Bajdechi a coborît din maşină pentru a descuia uşa garajului. În acel moment, un individ mascat a atacat-o cu o bîtă, încercînd să o lovească în cap, dar femeia s-a apărat parînd lovitura cu braţele. Apoi, agresorul a spart geamul portierei din stînga faţă, cei doi complicii ai săi l-au lovit pe şofer, iar unul dintre ei a înşfăcat o sacoşă din plastic în care se aflau banii, aprox. 80 mii lei. Atacatorii au sărit într-o Dacie şi au demarat în trombă. Activitatea infracţională a lui Vasile Saviuc este foarte bogată, el fiind cercetat în mai multe dosare care au vizat jafuri spectaculoase ori furturi de combustibil. În prezent, el este judecat, alături de alte zece persoane în procesul „Miralen”, pentru megafurtul de motorină din conductele „Petrotrans” din 2003 şi valorificarea ulterioară a combustibilului prin firme fantomă. În decembrie 2005, Saviuc şi cumnatul său, Ionel Ciocîrlan, au fost protagoniştii unui jaf petrecut în Constanţa. Mascaţi cu cagule, cei doi au intrat într-o vilă şi după ce au agresat două femei, aflate în casă, au tăiat cu un flex un seif şi au plecat cu bijuterii în valoare de 1,5 miliarde de lei vechi. O lună mai tîrziu, în ianuarie 2006, Saviuc a devenit principalul suspect în cazul spargerii Trezoreriei din Basarabi. El mai este bănuit şi de spargerea de la Pomacost, cînd a fost furat un seif care conţinea 200 de mii de euro şi 200 de milioane de lei vechi, iar în luna mai a anului în curs, poliţiştii au efectuat mai multe descinderi în Valu lui Traian, la locuinţa lui Saviuc şi a fraţilor Ciocîrlan, ocazie cu care au fost descoperite cantităţi impresionante de mărfuri furate.