V-ați liniștit după ultimul viscol? Pregătiți-vă pentru runda a doua!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lucrurile nu revin la normal... încă

V-ați liniștit după ultimul viscol? Pregătiți-vă pentru runda a doua!

Vremea 09 Ianuarie 2017 / 18:17 20214 accesări

Dacă vi se pare că lucrurile vor reveni la normal după viscolele extreme de la sfârșitul săptămânii trecute, vă înșelați. De fapt, ar trebui să vă pregătiți sufletește pentru o nouă rundă de ninsori, care vine ca o cireașă pe tortul fenomenelor meteo extreme precum gerul extrem, ninsori care nu se mai termină și vânt de te ia pe sus. Potrivit specialiștilor Centrului Meteorologic Regional „Dobrogea”, marți, 10 ianuarie, vom trece printr-un nou episod de viscol și ninsori puternice, asezonate cu ger puternic, de crapă pietrele... la propriu.

RUNDA A DOUA DE VISCOLE ȘI GER

Potrivit prognozelor, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă în prima parte a zilei de marți, 10 ianuarie. În timpul nopţii, pe arii extinse vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare. Pe litoral şi în Delta Dunării, vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei. Există toate posibilitățile să ne confruntăm din nou cu blocaje pe drumuri, pentru că se va depune un nou strat de zăpadă de circa 10-20 de centimetri. Colac peste pupăză, odată cu venirea ninsorilor, vântul se va intensifica noaptea și va atinge viteze cuprinse între 65 - 70 de km/h, viscolind şi troienind zăpada. Pentru ca meniul să fie complet, viscolul va fi garnisit și cu ger.

COD PORTOCALIU

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 9 ianuarie, o avertizare Cod portocaliu de ger, valabilă pentru 37 de județe, inclusiv Municipiul București, precum și o avertizare Cod Galben de temperaturi extrem de scăzute în cinci județe. Potrivit meteorologilor, marți va fi în vigoare Codul portocaliu în Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și în Maramureș, dar și Dobrogea, unde gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 și -15 grade C, iar maximele între -15 și -10 grade C. Precipitațiile vor continua să cadă și miercuri, 11 ianuarie, în Dobrogea, însă doar local, și vor fi condiții de formare a gheții. Vremea va fi deosebit de rece noaptea şi dimineaţa. Cerul se va mai mult noros, iar vântul va sufla moderat cu viteze care la rafală vor depăşi 55 km/h, spulberând şi troienind zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 1 grad Celsius, iar cele minime, între -11 şi -6 grade Celsius. Gerul va continua să ne dea bătăi de cap joi, 12 ianuarie, când vremea va fi deosebit de rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la început, când, izolat, va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi -3 grade Celsius, iar cele minime, între -13 şi -7 grade Celsius.

Citește și:

Ce vești ne dau meteorologii pentru următoarele 3 zile?



12