Problema delicată a catolicilor divorţaţi care se recăsătoresc a focalizat atenţia celor 150 de episcopi ai Bisericii Romano-Catolice, reuniţi recent în jurul Papei, la Vatican, subiectul stârnind controverse între cardinali. O persoană care a primit tainele sacre ale căsătoriei nu mai poate primi Sfânta Împărtăşanie dacă se recăsătoreşte după ce a divorţat, conform Bisericii Catolice. Există un curent de opinie în lumea catolică occidentală care cere renunţarea la această regulă. Acest curent de opinie şi-a făcut loc şi printre teologi şi chiar episcopi, care fac apel la principiul milei invocat de Papa Francisc. Alţii, mai conservatori, consideră că nu trebuie încălcate cuvintele lui Iisus: ”Ceea ce Dumnezeu a unit oamenii nu pot desface”.
UN SUBIECT SENSIBIL În cursul consistoriului de săptămâna trecută, având ca temă principală familia, această problemă a fost abordată în majoritatea covârşitoare a intervenţiilor cardinalilor. Această problemă, ”cea mai dureroasă”, e tratată din perspective diferite, în funcţie de originea africană, europeană sau asiatică a cardinalilor. Spre exemplu, majoritatea episcopilor din Africa au atras atenţia asupra anumitor aspecte: celor care, prin tradiţii ancestrale, practică poligamia ar trebui să li se ofere Sfânta Împărtăşanie. În India apar alte probleme legate de zestre. Cardinalul german Gerhard Ludwig Müller, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (CDC), a subliniat că poziţia adoptată de Biserică este imposibil de schimbat, iar noile modalităţi de explorare a acestei poziţii trebuie să meargă în direcţia aprofundării doctrinei. În replică, cardinalul Oscar Andres Rodriguez Maradiaga din Honduras, membru al cercului celor mai apropiaţi consilieri ai Papei, aşa-numitul ”G8” de la Vatican, l-a sfătuit pe cardinalul Müller să fie mai flexibil. Însă, de exemplu, în Germania, episcopul de Freiburg im Breisgau, care a decis toamna trecută să autorizeze primirea împărtăşaniei de către oamenii divorţaţi şi recăsătoriţi, a fost mustrat sever de Vatican. Conform Monseniorului Barbarin, cardinalii nu trebuie să fie împărţiţi în două tabere, ”riguroşi” şi ”laxişti”, în funcţie de poziţia lor asupra acestei probleme care, de altfel, face şi obiectul unui chestionar transmis în diocezele din întreaga lume.
INSPIRAŢIE DE LA ORTODOCŞI Conform rezultatelor acestei anchete sociale realizate în 12 ţări majoritar catolice, 75% dintre europeni nu sunt de acord cu poziţia oficială a Bisericii în această problemă, faţă de doar 19% dintre africani. În ceea ce-i priveşte pe latino-americani şi pe americani, 67%, respectiv 59% dintre intervievaţi s-au declarat, de asemenea, împotrivă. O primă soluţie ar fi relaxarea regimului de acordare a anulărilor pentru căsătorii din partea tribunalelor ecleziastice. Aceste anulări, în prezent strict încadrate doctrinar, ar trebui extinse pentru a cuprinde şi căsătoriile încheiate prin simple convenţii sociale, din imaturitate sau fără cunoaşterea responsabilităţilor pe care o căsătorie le implică. Aceasta este o soluţie propusă chiar de Papa Benedict al XVI-lea, însă unii prelaţi o consideră o soluţie ipocrită, mai ales atunci când cuplurile căsătorite au şi copii. O altă soluţie ar putea fi asumarea modelului Bisericii Ortodoxe, care îi permite unei persoane divorţate să se recăsătorească după ce a trecut un anumit timp de reflecţie în care trebuie să analizeze cauzele eşecului căsătoriei anterioare, urmând să primească şi Sfânta Împărtăşanie. În cadrul consistoriului, această soluţie a fost adusă în discuţie, cu amendamentul impunerii unei perioade de penitenţă pentru persoanele divorţate care doresc să se recăsătorească. Problema doctrinară care se desprinde însă de aici, aşa cum remarca Monseniorul Barbarin, este că mariajul ar rămâne binecuvântat de către Biserică, dar nu ar mai fi un sacrament, adică o taină a Bisericii.
O IMAGINE ÎNDUIOŞĂTOARE Lupta pentru relaxarea doctrinei nu pasionează pe mulţi, aşa că un subiect atât de sensibil risca să treacă neobservat. Însă Vaticanul pare să îşi fi însuşit regulile de promovare, aşa că o nouă fotografie înduioşătoare cu Papa Francisc face înconjurul internetului. Fotografia a fost făcută în timpul audienţei sale generale din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, când a ţinut în braţe un băieţel îmbrăcat exact ca el. Daniele de Sanctis, de doar 19 luni, sau ”Mini-Me”, cum l-au botezat cele mai multe publicaţii internaţionale, a avut o apariţie de senzaţie, miercuri, fiind îmbrăcat în costumul specific Papei: sutană şi pelerină albe şi chiar o cruce în miniatură la gât. În fotografie, micuţul poate fi văzut plângând în timp ce este ridicat ca să primească ”sărutul papal” de la Papa Francisc, atunci când trece prin mulţime. Mama sa, Paola Ciabattini, a spus că una dintre bunicile lui Daniele a făcut costumul, inspirată după ce băiatul a folosit un prosop de mâini drept pelerină, după ce s-a spălat pe mâini. Paola Ciabattini a spus că gestul fost un semn de dragoste faţă de Sfântul Părinte şi că în niciun caz nu a intenţionat să se distreze pe seama lui sau a Bisericii. În timpul Carnavalului din Italia, copiii ies des după şcoală şi îşi petrec weekend-urile îmbrăcaţi în costume de piraţi, prinţese şi, acum, de Papă. Carnavalul marchează perioada dinaintea postului Paştelui.