Actriţa britanică Rachel Weisz şi actorul australian Hugh Jackman vor juca împreună într-un western, filmul cu care debutează ca regizor şi scenarist colega lor Madeleine Stowe. Rachel Weisz, deţinătoare a premiului Oscar pentru rol secundar în 2006, graţie rolului din filmul “The Constant Gardener / Prietenie absolută”, va juca rolul unei femei care îşi vede soţul ucis şi copiii răpiţi de un trib de indieni Comanche, în timpul războiului din 1859. Hugh Jackman va interpreta rolul unui grănicer care o ajută pe soţia îndurerată. Idolul adolescenţilor, actorul britanic Robert Pattinson, starul din franciza “Twilight”, figurează şi el pe afişul acestui proiect cinematografic. Scenariul acestui film, al cărui titlu este “Unbound Captives”, a fost scris în 1993 de actriţa americană Madeleine Stowe, care dorea să joace în acest film. Ulterior, aceasta a refuzat două oferte de cedare a drepturilor pentru acest scenariu, venite din partea studiourile Fox, în valoare de trei, respectiv cinci milioane de dolari, sume record pentru un scenarist debutant, deoarece nu a primit garanţia prezenţei sale pe afişul filmului.
Va reveni pe marile ecrane şi actorul american Kevin Spacey, care va interpreta rolul omului de afaceri Jack Abramoff, un apropiat al Partidului Republican şi al administraţiei Bush, căzut în dizgraţie şi închis pentru corupţie. Filmările pentru această producţie, intitulată “Casino Jack”, vor debuta în luna iunie. Celebrul om de afaceri implicat în diverse acţiuni de lobby, a cărui perioadă de glorie a atins apogeul în 1990, în momentul în care republicanii se pregăteau să preia controlul asupra Congresului american din Washington. Influenţa lui Jack Abramoff a devenit tot mai mare odată cu alegerea lui George W. Bush la Casa Albă, însă nu a reuşit să îl apere împotriva condamnării la şase ani de închisoare, pronunţată în 2006, pentru corupţie, fraudă şi evaziune fiscală.
Şi cîntăreaţa canadiană Alanis Morissette urmează să interpreteze rolul unui medic obstetrician în cel de-al cincilea sezon al serialului de televiziune “Weeds / Ierburi”. La sfîrşitul seriei a patra, fanii serialului au fost surprinşi să afle că Nancy Botwin, personajul interpretat de actriţa Mary-Louise Parker, a rămas însărcinată cu Esteban, primarul din Tijuana, interpretat de Demian Bichir. În cel de-al cincilea sezon al acestui serial de comedie, care înregistrează cote de audienţă foarte mari, Alanis Morissette va interpreta rolul doctoriţei Audra Kitson, medicul obstetrician care o îngrijeşte pe Nancy Botwin, de-a lungul a cel puţin şapte din cele 13 episoade ale seriei. Mai multe surse apropiate producătorilor filmului au declarat că Alanis Morissette va trebui să filmeze şi cîteva scene nud, alături de actorul Justin Kirk, interpretul personajului Andy Botwin. Noul sezon va prezenta urcuşurile şi coborîşurile carierei politice a lui Esteban, precum şi şi relaţia lui cu Nancy. Al cincilea sezon al serialului va avea premiera pe 8 iunie, pe postul de televiziune Showtime.