Vedete recompensate pentru operele lor de caritate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vedete recompensate pentru operele lor de caritate

Monden 03 Septembrie 2009 / 00:00 423 accesări

Sigourney Weaver, Anne Hathaway, Christina Applegate şi Christina Aguilera vor fi onorate pentru operele lor de caritate în cadrul dineului Power of Women, organizat de celebra revistă “Variety”. Această gală va avea loc la Beverly Wilshire Four Seasons Hotel din Los Angeles, pe 24 septembrie. În timpul galei vor mai fi onorate actriţele January Jones şi Maria Bello, producătoarea de film Laura Ziskin, dar şi Sherry Lansing, considerată un adevărat mogul în lumea cinematografiei. Aceste personalităţi feminine au fost alese pentru reuşitele lor semnificative în domeniul operelor de caritate. Christina Aguilera va fi onorată pentru eforturile depuse în cadrul organizaţiei World Hunger Relief, Christina Applegate va fi recompensată pentru implicarea în activităţile organizaţiei Right Action for Women, Anne Hathaway, pentru serviciile aduse organizaţiei Service Nation, iar Sigourney Weaver pentru eforturile depuse în cadrul organizaţiei The Flea Theater. Laura Ziskin şi Sherry Lansing vor fi onorate în numele organizaţiei lor, Stand Up 2 Cancer.

Sigourney Weaver este prima actriţă de la Hollywood care a devenit o adevărată eroină a filmelor de acţiune. Prima ei apariţie în rolul locotenentului Ellen Ripley datează din 1979, odată cu lansarea pe marile ecrane a seriei Alien. Anne Hathaway, în vîrstă de 26 de ani, va interpreta rolul legendarei Judy Garland în două adaptări, una pentru marile ecrane şi una pentru scena de teatru, ale biografiei “Get Happy: The Life of Judy Garland” în regia lui David Clarke. Actriţa a fost apreciată de critici, recent, pentru rolul din “Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, anul acesta, la premiile Oscar. Christina Applegate, de 37 de ani, a devenit celebră cu rolul Kelly Bundy din serialul american de succes “Married With Kids / Familia Bundy”. În 2008, a fost diagnosticată cu cancer mamar şi a cîştigat admiraţia editorilor revistei “People”, după ce a decis, anul trecut, să vorbească deschis despre lupta cu cancerul mamar şi despre dubla mastectomie pe care a suferit-o, determinîndu-i pe jurnalişti să o desemneze lider al topului celor mai frumoşi 100 de oameni din lume pe 2009. Christina Aguilera, născută în 1980, a devenit faimoasă pe plan internaţional odată cu lansarea albumului său de debut din 1999. A cîştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vîndut peste 25 de milioane de albume pe plan mondial.



12