Pentru mulţi vara înseamnă vacanţă, dar pentru majoritatea actorilor, anotimpul cald aduce un program încărcat de lucru. De exemplu, actorul britanic Michael Sheen va interpreta rolul personajului negativ Ernst Stavro Blofeld, în cel de-al 23-lea film din seria James Bond. Ernst Stavro Blofeld a apărut în şase filme ale acestei francize şi a fost interpretat în trecut, printre alţii, de Donald Pleasence, Telly Savalas şi Charles Gray. Acest personaj a apărut pentru ultima oară în „Never Say Never / Niciodată să nu spui niciodată” din anul 1983, iar producătorii francizei James Bond au considerat că este timpul ca acest geniu terorist să revină pe marile ecrane. „Michael Sheen este un actor în mare vogă acum. El este cel mai potrivit pentru a-l readuce la viaţă pe Blofeld. A fost un fan al filmelor cu Bond, încă din copilărie, iar acesta va fi un rol special pentru el”, a declarat o sursă apropiată producătorilor. Acceptînd acest rol, Michael Sheen va colabora din nou cu scenaristul filmului „Frost/Nixon”, bunul său prieten Peter Morgan, care va scrie scenariul pentru viitorul film din seria Bond. Actorul britanic Daniel Craig va relua rolul agentului secret în acest proiect cinematografic ce urmează să fie lansat în 2011.
Este pe cale să termine foarte solicitantele filmări la thriller-ul „Salt”, iar după o scurtă pauză - despre care se spune că este dedicată nunţii de vis cu Brad Pitt - Angelina Jolie va juca în lungmetrajul „Wanted 2”, în regia lui Timur Bekmambetov. După succesul înregistrat de prima parte, regizorul rus a decis să realizeze o continuare a lungmetrajului. Astfel, filmările pentru „Wanted 2” vor începe din luna august, în SUA, India şi Rusia. Pentru că personajul Angelinei Jolie a murit în prima parte, Timur Bekmambetov va trebui să realizeze un scenariu credibil, prin care să îl reînvie. Şi actorul rus Konstantin Khabensky ar putea fi inclus în acest proiect, urmînd să colaboreze pentru a patra oară cu regizorul său preferat, după „Rondul de noapte” din 2004, „Rondul de zi” în 2006 şi „Wanted” în 2008. Cu un buget de 150 de milioane de dolari, un adevărat record pentru cinematografia rusă, filmul „Wanted 2” pare să conţină toate ingredientele necesare pentru a depăşi succes primului film din serie, ce a avut încasări de 341,8 milioane de dolari. Pînă la începerea filmărilor, Timur Bekmambetov va fi ocupat cu scrierea unui scenariu adaptat după „Moby Dick” de Herman Melville. Angelina Jolie mai are în plan să îi dea glas personajului Tigress din continuarea filmului „Kung Fu Panda”.
Şi Leonardo DiCaprio face parte din elita actorilor solicitaţi. Acesta tocmai a acceptat să joace într-o dramă despre universul jucătorilor de poker online, produsă de studiourile Paramount Pictures. Producătorii păstrează secretul asupra intrigii noului film, în care Leonardo DiCaprio va deţine rolul principal.