Vedetele şi eforturile lor pentru mediu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vedetele şi eforturile lor pentru mediu

Monden 30 Iulie 2009 / 00:00 442 accesări

Oraşul Stockholm va găzdui, în luna august, o serie de concerte ale muzicianului Moby, în cadrul evenimentului Play to Stop: Europe for Climate, ce are ca scop creşterea nivelului de conştientizare a schimbărilor climatice. Organizat de Comisia Europeană în parteneriat cu MTV Networks International şi găzduit de VJ Johan Wald, concertul se va derula la Rival Theatre din capitala Suediei, pe 20 august. O serie de ambasadori naţionali se vor reuni pentru acest eveniment, care va fi difuzat pe MTV. Concertul va fi transmis de asemenea prin streaming prin Internet, pentru a ajunge la un public cît mai larg de tineri din întreaga Europă. 11 personalităţi cunoscute din Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Suedia, Ungaria şi Regatul Unit vor îndeplini funcţia de ambasadori ai campaniei în ţările pe care le reprezintă. Şerban Copot, solistul formaţiei Animal X, a fost desemnat ambasadorul campaniei in Romania.

Primul concert care va fi susţinut de Moby coincide cu Săptămîna Mondială a Apei, desfăşurată tot în capitala Suediei, un forum anual la care se discută cele mai stringente probleme legate de apă ale planetei. Acest eveniment reuneşte experţi, autorităţi şi lideri de pe întreg globul, pentru a face schimb de idei şi a dezvolta soluţii. Concertele Play to Stop: Europe for Climate fac parte dintr-o amplă campanie europeană, ce are ca scop implicarea cetăţenilor şi promovarea eforturilor Europei de a ajunge la un acord la summit-ul ONU privind schimbările climatice, desfăşurat la Copenhaga, în luna decembrie.

Peste Ocean, Leonardo DiCaprio este un alt campion al promovării respectării mediului. În 2006, actorul a avut ideea de a reconstrui un oraş american într-un mod sustenabil, pentru ca locuitorii să depindă doar de tehnologia ecologică. În 2007, o tornadă a devastat orăşelul Greensburg din statul Kansas, transformîndu-l în locul ideal pentru ca actorul să îşi pună în aplicare proiectul. După doi ani de la aceste evenimente, perioadă documentată de canalul Discovery, oraşul a început să atragă turişti din mai multe ţări, majoritatea din Australia şi Anglia. Cei interesaţi pot să efectueze chiar un tur cu ghidaj pentru doar cinci dolari. Începînd cu luna iunie, 33 de tururi pentru 191 de persoane au fost efectuate. Speranţa organizatorilor este că, odată întorşi acasă, vizitatorii vor prelua ideile şi în comunităţile lor. Progresul proiectului poate fi urmărit pe o pagină specială de Internet.



12