Artiştii celui mai cunoscut teatru de balet clasic din lume, Teatrul Balşoi din Moscova, vor susţine un spectacol extraordinar pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, pe data de 26 ianuarie, cu începere de la ora 19.30. Celebra trupă, formată din 65 de de dansatori, printre care se află şi prim-soliştii Aleksandr Volcikov şi Elena Andrienko, va prezenta baletul „Spărgătorul de nuci”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Balerinii vor ajunge la Constanţa direct de la Paris, oraşul de la malul mării reprezentînd şi debutul unui amplu turneu pe care îl vor efectua, în perioada următoare, în mai multe centre culturale importante din România. După Constanţa, următoarea destinaţie a vedetelor Teatrului Balşoi va fi Sala Palatului din Bucureşti.
„Spărgătorul de nuci” este unul dintre cele mai cunoscute basme din lume, iar baletul a avut premiera pe 6 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg. Producţia care va putea fi urmărită la Constanţa este prezentă în repertoriul teatrului de aproape patru ani, fiind realizată de Iuri Grigorovich. La Moscova, spectacolul are mai multe distribuţii.
Preţul biletelor pentru spectacolul de la Constanţa este cuprins între 100 şi 250 de lei, tichetele fiind puse în vînzare la agenţia Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.