Vehicule încărcate cu arme din Libia, distruse de egipteni din... avion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vehicule încărcate cu arme din Libia, distruse de egipteni din... avion

Externe 23 Octombrie 2017 / 17:53 820 accesări

Forțele aeriene ale Egiptului au anunțat luni că au distrus opt vehicule de teren suspectate că transportau arme de contrabandă din Libia vecină, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al armatei, colonelul Tamer el-Rifad, a precizat într-un comunicat că această operațiune s-a derulat „simultan cu operațiunile de curățare pentru urmărirea elementelor teroriste care au comis atacul terorist din zona oazelor”. Reamintim că, vineri seara, 16 polițiști au fost uciși și alți 13 au fost răniți în lupte împotriva islamiștilor, în deșertul vestic, la mai puțin de 200 de kilometri de Cairo, potrivit bilanțului oficial al Ministerului de Interne al Egiptului. Forțele aeriene egiptene afirmă că „au dejucat o nouă tentativă de infiltrare pe la frontierele vestice” ale Egiptului.

„Opt vehicule de teren ce transportau importante cantități de arme, muniții și materiale explozive au fost distruse, iar pasagerii acestor vehicule au fost uciși în timpul acestei operațiuni”, a precizat aviația militară egipteană în comunicat.

Libia, unde autorități rivale și numeroase miliții își dispută puterea, s-a cufundat în haos după prăbușirea regimului lui Muammar al-Gaddafi, în 2011. Guvernul de la Cairo, care susține forțele conduse de Khalifa Haftar, liderul din estul Libiei, atenționează în mod regulat împotriva posibilității ca instabilitatea din Libia să ajungă și în Egipt, unde jihadiști afiliați grupării DAESH (Statul Islamic/SI) întreprind frecvent atentate împotriva poliției și armatei. Statele vecine Libiei sunt îngrijorate de insecuritatea de la frontierele lor cu această țară, devenită un teritoriu de tranzit atât pentru grupările jihadiste, cât și pentru traficanții de arme și de ființe umane.

Taguri articol


12