Guvernul venezuelean a acuzat, joi, serviciile de informaţii columbiene (DAS) că au proiectat vaste operaţiuni de spionaj pe teritoriul Venezuelei, Ecuadorului şi Cubei, pe baza unui document aflat în posesia sa şi atribuit serviciilor columbiene. Ministrul venezuelean al Afacerilor Interne, Tareck El Aissami, a declarat în faţa Parlamentului că aceste proiecte sînt menţionate într-un raport intern al DAS, datînd din aprilie-mai, fără să precizeze cum a procurat Caracasul acest document. În opinia sa, autortiăţile venezuelene au actualizat proiectele DAS în urma arestării în Venezuela, la începutul lui octombrie, a trei persoane prezentate ca agenţi ai serviciilor secrete columbiene, arestări care au amplificat tensiunile din ultimele luni între cele două ţări vecine. În urma anunţării oficiale a arestării acestora, marţi, DAS a dezminţit că ar putea fi vorba despre agenţi columbieni, afirmînd că salariaţii săi au interdicţia expresă de a se deplasa în Venezuela, indiferent de motiv. În pofida acestui fapt, preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a anunţat joi că aceşti trei bărbaţi vor fi judecaţi. “Nu avem altă alternativă”, a declarat liderul stîngii antiliberale latino-americane, care a dat asigurări că vede “mîna SUA” în spatele acestor acţiuni.
Tareck El Aissami a afirmat, de asemenea, că proiectele de spionaj vizînd Ecuatorul, Venezuela şi Cuba, intitulate, respectiv, Salomon, Faucon şi Phoenix, erau cofinanţate de DAS şi Ambasada SUA, via CIA. Acesta a citit, totodată, deputaţilor declaraţia unui anumit Carlos Orjuela, prezentat ca agent DAS, care afirmă că proiectele Faucon şi Phoenix au fost prezentate preşedintelui columbian, Alvaro Uribe şi unor înalţi oficiali de la Bogota. Guvernul venezuelean a trimis, luni, o scrisoare de protest Bogotei, pentru a denunţa prezenţa repetată pe teritoriul său a unor agenţi DAS. Guvernul columbian a răspuns joi seara, considerînd grav faptul că Venezuela s-ar afla în posesia unui raport aparţinînd DAS. Fără să dezmintă conţinutul acestuia, Executivul a adăugat că ar fi vorba despre “un document confidenţial, făcînd obiectul unei anchete interne şi unei anchete efectuate de parchetul din Columbia”. Conform serviciilor de informaţii columbiene, acuzaţiile venezuelene sînt fondate pe false declaraţii, aparţinînd unui fost reprezentant din cadrul serviciilor de informatică ale DAS, Rafael Garcia, condamnat în Columbia.
Hugo Chavez a îngheţat relaţiile cu Bogota în iulie, în urma anunţului privind semnarea unui nou acord americano-columbian ce ar permite forţelor armate americane să utilizeze şapte baze militare din Columbia, în cadrul luptei împotriva traficului de droguri şi gherilelor de extremă stînga. Bogota şi Washingtonul au semnat, joi, acordul privitor la bazele militare din Columbia. Acordul a fost semnat de ministrul columbian de Externe, Jaime Bermudez şi ambasadorul american William Brownfield, într-o ceremonie cu uşile închise. În vigoare timp de zece ani, el va permite armatei americane să folosească cel puţin şapte baze din Columbia, ţară care are frontiere cu Venezuela, Ecuador, Brazilia, Peru şi Panama. Acordul permite prezenţa a 800 de militari şi a 600 de civili americani în Columbia. Cel puţin trei baze aeriene, două baze ale marinei şi două ale forţelor terestre sînt vizate, mai ales cea din Palanquero (180 kilometri vest de Bogota), care are o pistă de decolare de 3,5 kilometri, ceea ce va permite armatei americane să se protejeze dincolo de frontierele columbiene, potrivit criticilor acordului.