Venezuela şi-a devalorizat moneda cu 30%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Venezuela şi-a devalorizat moneda cu 30%

Externe 11 Februarie 2013 / 00:00 457 accesări

Guvernul venezuelean a anunţat, vineri seară, devalorizarea monedei naţionale, bolivarul, cu 31,75%, în încercarea de a consolida situaţia financiară afectată de cheltuielile din anul electoral 2012. ”A fost luată decizia de a schimba cursul de tranzacţionare de la 4,30 bolivari pentru un dolar american la 6,30 bolivari”, a declarat ministrul de Finanţe, Jorge Giordani. Măsura va intra în vigoare începând de miercuri şi a fost decisă de preşedintele Hugo Chavez, spitalizat de două luni în Cuba, ”pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile” într-o economie ultrainflaţionistă şi dependentă de importuri. De asemenea, Jorge Giordani a anunţat crearea unui ”organism superior de optimizare a sistemului monetar”, compus din Banca centrală, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Minelor şi Petrolului, principalul furnizor de valută al acestei ţări care dispune de importante rezerve de petrol. Acest organism se va ocupa de alocarea valutei între diferite sectoare şi reducerea unei inflaţii de peste 20% pe an, a explicat Giordani.

La rândul său guvernatorul Băncii Centrale, Nelson Merentes, a anunţat dispariţia Stime, un sistem care permite tranzacţionarea bolivarului pe piaţa secundară, la un curs de 5,30 bolivari pentru un dolar, sistem care era utilizat de numeroase sectoare economice. ”Acest anunţ va avea un impact inflaţionist foarte important. Dacă Guvernul utilizează devalorizarea în mod izolat, pentru a combate deficitul fiscal fără a susţine sectorul privat, aceasta nu va rezolva problemele de fond ale Venezuelei”, a apreciat economistul Jesus Cacique, profesor la Universitatea Preston din Venezuela. Potrivit datelor comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică şi Banca Centrală, în luna ianuarie, rata anuală a inflaţiei în Venezuela a crescut la 22,2%, de la 20,1% la finele lui 2012.

Taguri articol


12