Venezueleanul Liovi Lamus, noul universal al CVM Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Venezueleanul Liovi Lamus, noul universal al CVM Tomis

Sport 02 Iulie 2009 / 00:00 800 accesări

După ce s-a despărţit de Laurenţiu Lică şi Arvydas Miseikis, Club Volei Municipal Tomis Constanţa va transfera pe postul de universal alţi doi jucători. Unul dintre ei este din Venezuela şi se numeşte Liovi Jose Lamus Guerra. În vîrstă de 26 de ani, Lamus este stîngaci, are 1,90 m şi 80 kg, iar în ultimele două sezoane a evoluat în prima ligă spaniolă, pentru UCAM Murcia, cu care s-a clasat pe locul 7 după sezonul regulat. În play-off, Murcia a fost eliminată din primul tur, după un dublu 0-3 cu echipa CAI Voleibol Teruel. „Am jucat de două ori împotriva echipei sale. Este un jucător de viteză, sare bine şi este foarte rapid. A ieşit pe primul loc în clasamentul celor care au punctat în campionatul spaniol, a fost punctul de referinţă în echipa lui, care a terminat pe locul 7. În opinia mea, Murcia este o echipă de locul 3 în România, poate după Tomis şi Dinamo”, a declarat internaţionalul român Bogdan Olteanu, care joacă la Unicaja Almeria. Lamus a reuşit 425 de puncte în 88 de seturi jucate, cu o medie de 4,83 puncte pe set. Sud-americanul a fost primul şi în clasamentul celor mai buni atacanţi (383 de puncte, 4,35p medie pe set) şi pe locul 25 la blocaje. Pînă în 2005, Lamus a evoluat la cluburi din America de Sud şi America Centrală, apoi s-a transferat în Spania, la Almoradi, iar din 2007 a jucat pentru Murcia. A fost selecţionat şi în echipa naţională a Venezuelei, la juniori şi tineret.



12