Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța organizează sâmbătă, 13 decembrie, între orele 8.30 și 14.30, în colaborare cu Spitalul Municipal, Clubul Rotary și Primăria Municipiului Mangalia, o acțiune de donare de sânge. ”Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Mangalia (la spitalul din Mangalia), dar și din localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional”, potrivit directorului CRTS Constanța, dr. Alina Dobrotă. Donatorii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil.
CINE POATE DONA. BENEFICII Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă. ”Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă consumul unor alimente sărace în grăsimi și a minimum 500 ml de lichide”, potrivit CRTS. Donatorii primesc: șapte tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă în ziua donării, în cazul salariaților, o zi de scutire în ziua donării în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.