Veniți să donați sânge la Cernavodă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, 10 decembrie

Veniți să donați sânge la Cernavodă!

Sănătate 06 Decembrie 2016 / 15:26 717 accesări

Numărul donatorilor care vin la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța, de lângă Ambulatoriul de Specialitate nr. 1 al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”, nu este atât de mare încât să acopere necesarul. Astfel, conducerea unității sanitare inițiază de câțiva ani acțiuni de colectă mobilă de sânge. Periodic, o echipă a CRTS merge în diferite localități pentru a veni în întâmpinarea potențialilor donatori de sânge care nu pot ajunge la sediul din Constanța. În această săptămână, mai exact sâmbătă, 10 decembrie, echipa ajunge la Cernavodă. Astfel, toți cei care vor să doneze sânge sunt așteptați, între orele 8.30 și 13.30, la Clubul Sportiv ”Asociația Axiopolis Sport” str. Medgidiei nr. 2 din localitatea Cernavodă, cu un act de identitate valabil. Pot dona toate persoanele sănătoase din Cernavodă, dar și din localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

BENEFICII PENTRU DONATORI

”Pot dona persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă”, potrivit specialiștilor CRTS. Persoanele de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare, este interzis consumul de băuturi alcoolice! ”Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, o zi de scutire în ziua donării în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge”, potrivit CRTS Constanța. Conducerea CRTS mulțumește anticipat tuturor celor care vor contribui la salvarea vieților, prin donarea de sânge. ”Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit! Este nevoie de mai mulți donatori! Cheamă-ți și prietenii! Mulțumim anticipat celor care vor contribui la salvarea de vieți omenești!”, este mesajul transmis de CRTS Constanța.



12