Veniţi să vedeţi Cazinoul, scăldat în strălucirea de altădată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”

Veniţi să vedeţi Cazinoul, scăldat în strălucirea de altădată!

Cultură 02 August 2018 / 15:29 2461 accesări

„Te binecuvântez iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvântez cu ultima mea suflare“ – Regina Maria, „Povestea vieții mele“.

Evenimentul, premieră la Constanţa, “Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”, celebrează emoţionanta figură a Reginei, în toate ipostazele sale, cu ocazia sărbătoririi Centenarul Marii Uniri de la 1918 în oraşul nostru.

Oaspetele de vază este Cazinoul, care vă va fi prezentat aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată! Edificiul va deveni scena pe care vor evolua artiştii căci, pentru o seară, Cazinoul se va întoarce la strălucirea de altădată, datorită celor mai noi trenduri în videomapping. Evenimentul cuprinde şi o dimensiune socială, căci, prin realizarea, în această locaţie a proiectului “Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”, organizatorii vor să atragă atenţia asupra necesităţii unei poziţii ferme în ce priveşte acest minunat edificiu şi starea dramatică de degradare în care se află.

“Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor” debutează mâine, 3 august 2018, cu un vernisaj extraordinar al Expoziției „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“, începând cu ora 14.00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa! Până pe data de 19 august, potrivit programului MINAC, publicul va putea admira obiecte care au aparţinut Reginei, cărţi rare cu autograf, vestimentaţie şi lucrări de artă, expuse în premieră naţională la Constanţa.

Expoziția „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“, ce va fi vernisată cu ocazia acestui eveniment, va integra - într-o scenografie creativă - cărți rare (inclusiv cu autograful Reginei), celebrele reclame, fotografii originale cu Regina Maria (expuse în premieră), vestimentație și accesorii din epocă, precum și creații vestimentare contemporane inspirate de personalitatea ei, din colecții private sau prezentate în premieră, cu această ocazie. Artiști precum Aurel Tar, Paul Hitter, Mircea Nechita sau Ciprian Istrate o vor evoca în viziuni plastice diferite, de la expresionism balcanic la hiperrealism. Vor fi expuse piese țărănești din perioada 1900 – 1930, prețioase, cu înaltă valoare etnografică și estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria a României – IA transformată în veșmânt regal. Expoziția va mai cuprinde cărți poștale și fotografii originale cu Regina Maria a României etc.

Colecția al cărei curator este Iulia Gorneanu are două suflete: unul este generator de conversație identitară - obiecte țărănești ale căror pattern-uri vin din străvechime, fiind exemple de design colectiv de mare excepție și rafinament (ii, marame, fote, vâlnice, salbe, oprege, paftale, fotografii etnografice etc.), iar celălalt aduce în actualitate feminitatea, candoarea, misterul femeilor de la sfârșit de sec XIX - început de XX (dantele, poșete, pălării, umbreluțe, bijuterii, carnețele de bal, pantofi, reviste și fotografii). Fiind inspirată de personalitatea Reginei Maria a României, colecția include cărți rare, unele cu autograful reginei, dar și celebrele reclame pe care aceasta le-a făcut în epocă. Întreg demersul expozițional dorește să atragă atenția asupra faptului că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, a inspirat doamnele din perioada în care aceasta a trăit, iar acum, dincolo de timp, continuă să ne inspire și să ne ajute să ducem povestea mai departe.

Pentru a întregi această colecție, vor fi expuse și lucrări ale artiștilor Aurel Tar – artist vizual, Paul Hitter – pictor, Giulian Dumitriu – sculptor, Mircea Nechita – artist vizual (grafică, gravură, design, sticlă), Ciprian Istrate - pictor, Mirela Trăistaru - artist vizual (pictura, desen, scenografie, bodyart, happening, media) etc.

În data de 4 august 2018, de la ora 21.30, pe platoul din fața Cazino-ului (Zona Peninsulară) sunteţi invitaţi la unul dintre cele mai emoţionante evenimente care a avut loc vreodată la Constanţa. Amfitrioni sunt celebra Maia Morgenstern, Orchestra Simfonică Bucureşti, condusă de renumitul dirijor Jin Wang, şi interpreţii Jezebel, Vlad Miriţă, George Ionuț Vărban, Andrei Lazăr şi pianistul Răzvan Dragnea.

Pe parcursul evenimentului, designerul internaţional Agnes Toma va prezenta, tot în premieră, colecția de design vestimentar contemporan inspirată de imaginea Reginei soldat, a Mamei răniților, a celei mai frumoase regine a Europei acelor vremuri.

Proiectul „UNIREA – Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”, în valoare de 552.000 lei este organizat de Asociația Asociația Philson Young şi finanțat din fonduri nerambursabile de Primăria Constanţa.



12