Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a participat la o dezbatere publică organizată de SC Sorgenia România SRL, în vederea prezentării raportului privind impactul asupra mediului, pentru un proiect de construcţie a cinci centrale eoliene, a unei staţii de transformare, reţele electrice de racord, construire şi modernizare căi de comunicaţie şi acces”. Acest proiect se va amplasa în vecinătatea sudică a localităţii Remus Opreanu. În perioada următoare se aşteaptă emiterea avizelor necesare şi autorizaţia de construcţie, pentru a putea începe executarea lucrărilor de realizare a parcului eolian. Primarul Marian Iordache a apreciat investiţia pentru impactul pozitiv pe care îl are asupra mediului, asigurând totodată locuitorii că aceasta va fi benefică pentru oraşul Medgidia, prin taxe şi impozite locale. Edilul a mai afirmat că pe teritoriul municipiului vor mai fi construite alte 19 turbine eoliene, de către alte două firme. „Sunt investiţii de pe urma cărora toată lumea va avea de câştigat”, a spus Iordache.