Venituri sub 1.000 lei pentru o cincime din salariaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În octombrie 2008

Venituri sub 1.000 lei pentru o cincime din salariaţi

Economie 23 Aprilie 2009 / 00:00 557 accesări

În raportul realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), „Ancheta asupra salariilor pe ocupaţii” a reieşit că aproape un sfert din femei (24,3%) şi peste o cincime din bărbaţii (21,8%) care munceau în România în octombrie, anul trecut, cîştigau între 651 şi 1.000 lei. Peste o cincime - respectiv 21,1% din bărbaţi şi 21,2% din femei - aveau în octombrie salarii cuprinse între 1.001 şi 1.500 lei, un alt procent semnificativ dintre românii încadraţi în muncă, 15,3% dintre bărbaţi şi 14,1% dintre femei, avînd în antepenultima lună a anului trecut un salariu între 1.501 şi 2.000 lei. În octombrie, salariul minim brut era cîştigat de 4,6% dintre bărbaţii şi 4,7% dintre femeile care au lucrat cel puţin 23 de zile cu program complet, iar sub salariul minim de bază cîştigau 0,2% dintre bărbaţi şi 0,3% dintre femei. În aceeaşi lună, peste 8.000 lei au cîştigat 1,1% dintre bărbaţi şi 0,7% dintre femei. Repartizarea salariaţilor după salariile brute realizate arată că 4,9% din numărul salariaţilor care au lucrat cel puţin 23 de zile cu program complet în luna octombrie au realizat sub şi la nivelul salariului minim pe economie de 540 lei. Distribuţia salariaţilor după salariile brute realizate relevă o concentrare în zona salariilor mai mici de 1.500 lei, atît în rîndul femeilor (62,8%), cît şi al bărbaţilor (59,6%). La 31 octombrie 2008 lucrau 4,82 milioane de persoane, bărbaţii reprezentînd 54,3% din totalul salariaţilor. Aproape 85% din aceştia au lucrat 23 de zile, cu program complet, ponderea femeilor în această categorie fiind de 46%. Din totalul femeilor salariate, 68,9% lucrau în sfera serviciilor, iar bărbaţii munceau în proporţie de 50,8% în sectorul serviciilor şi de 46,4% în industrie şi construcţii.

Bărbaţii au cîştiguri salariale medii superioare femeilor

Pe grupe majore de ocupaţii şi pe sexe există o concentrare a salariaţilor în grupele majore de meşteşugari - meseriaşi şi operatori la instalaţii, maşini şi echipamente (30,5%). Bărbaţii predomină în rîndul meşteşugarilor - meseriaşi (79,9%), operatorilor de instalaţii, maşini şi echipamente (70%), conducătorilor şi funcţionarilor din administraţia publică şi din unităţile economico-sociale (62,2%), agricultorilor (61,4%) şi a muncitorilor necalificaţi (58,1%). Femeile sînt majoritare în cazul ocupaţiilor funcţionari administrativi (68,4%), lucrători operativi în servicii, comerţ (62,0%), tehnicieni, maiştrii (61,1%), specialişti cu ocupaţii intelectuale (57%). Salariul mediu brut de bază în octombrie 2008 a fost de 1.386 lei pentru salariaţii care au lucrat 23 de zile, cu program complet, iar salariul mediu brut realizat a fost de 1.694 lei. Comparativ cu anul precedent, salariul mediu brut de bază a crescut cu 23,1%, iar salariul mediu brut realizat cu 21,8%. Salariul mediu brut realizat cuprinde pe lîngă salariul de bază şi o parte variabilă compusă din sporuri şi prime acordate ca procentaj din salariu sau ca sumă fixă. Cele mai mari ponderi ale sporurilor şi adaosurilor se regăsesc în industria extractivă (41,7%), sănătate şi asistenţă socială (39,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (32,3%), transport şi depozitare (27,1%), învăţămînt (20,3%). Bărbaţilor le revin cîştiguri salariale medii superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe regăsindu-se în industria prelucrătoare (32,9%), intermedieri financiare şi asigurări (31,3%), comerţ (25,6%), hoteluri şi restaurante (23,9%), informaţii şi comunicaţii (17,7%), sănătate şi asistenţă socială (17,4%), învăţămînt (16%). Salariaţii din grupa majoră 1 - membri ai corpului legislativ ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori din unităţile economico-sociale şi politice - realizează cîştigurile salariale cele mai mari în majoritatea activităţilor (4.148 lei), cu valori între 1.841 lei în activităţile hoteluri şi restaurante şi 7.715 lei în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări. Cele mai mici cîştiguri salariale sînt realizate în grupele majore de muncitori necalificaţi şi de lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi (892 lei, respectiv 979 lei).



12