Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa au efectuat, în luna august, 263 de verificări la agenţii economici constănţeni, a declarat directorul coordonator al instituţiei, Bogdan Huţucă. El a afimat că, în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali la contribuabili persoane fizice şi juridice, în această perioadă, valoarea totală a veniturilor suplimentare atrase la bugetul de stat consolidat a fost de 108.670 mii lei, încasîndu-se în timpul controlului suma totală de 1.044 mii lei. „Diferenţa urmează să fie încasată prin plata din proprie iniţiativă a contribuabilului sau prin aplicarea modalităţilor de executare silită de către organul fiscal”, a spus Bogdan Huţucă. Tot în această perioadă au fost stabilite diferenţe de impozite şi taxe în valoare de 70.451 mii lei, din care s-au încasat în timpul inspecţiei fiscale 953 mii lei. De asemenea, pentru nevirarea în termen a impozitelor şi taxelor s-au calculat accesorii, respectiv majorări şi penalităţi de întîrziere aferente diferenţelor în sumă de 37.863 mii lei, din care s-au încasat 70 mii lei. În plus, pentru abaterile constate, s-au aplicat amenzi contravenţionale în sumă de 121 mii lei, din care s-au încasat 21 mii lei. Potrivit directorului coordonator al DGFP Constanţa, inspecţiile fiscale au vizat, în principal, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, dar şi respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind determinarea, evidenţierea şi plata impozitelor, taxelor şi altor obligaţii fiscale către bugetul general consolidat.
16 sesizări penale
În luna august, DGFP Constanţa a emis şi comunicat 11.388 de somaţii în valoare de 114,43 milioane lei, reprezentînd datorii la bugetul general consolidat ale agenţilor economici cu sediul social pe raza judeţului Constanţa. În plus, pentru recuperarea creanţelor, au fost instituite 31 sechestre de bunuri mobile şi 64 de bunuri imobile, în valoare totală de 13.780.743 lei. Potrivit directorului coordonator al DGFP Constanţa, aceste sume reprezintă debite datorate la bugetul general consolidat de către o serie de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Constanţa. O altă metodă de recuperare a debitelor la bugetul general consolidat este poprirea bancară, în cursul lunii trecute fiind instituite 4.101 popriri bancare asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale datornicilor pentru suma de 60.184.042 lei, încasîndu-se suma de 5.131.416 lei. Agenţii economici care au călcat „strîmb” au fost aspru sancţionaţi de inspectorii fiscali. Potrivit afirmaţiilor lui Bogdan Huţucă, 16 agenţi economici s-au ales cu sesizări penale care au fost înainate organelor de urmărire penală pentru un prejudiciu total de 106.662 mii lei.