Venituri suplimentare pentru persoanele disponibilizate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Venituri suplimentare pentru persoanele disponibilizate

Politică 29 Ianuarie 2007 / 00:00 645 accesări

Persoanele disponibilizate de la companiile şi societăţile cu capital de stat vor fi obligate, după 1 februarie, să respecte anumite condiţii, dacă vor să beneficieze de venituri de completare. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, salariaţii vor intra în posesia veniturilor băneşti doar dacă urmează cursuri de calificare sau acceptă un loc de muncă oferit de agenţiile de formare şi ocupare profesională. Celelalte sume primite rămîn la aceleaşi cuantum, persoanele concediate urmînd să primească plăţi compensatorii, la care se adaugă ajutorul de şomaj, pe o perioadă cuprinsă între 20 şi 24 de luni. Potrivit unui act normativ din 2003, persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiau de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie, de indemnizaţie de şomaj şi de un venit lunar de completare. După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele disponibilizate beneficiau de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net din ultimele trei luni de activitate, dar nu mai mult decît cel mediu pe economie.



12