Dacă se aplică legea salarizării unice, cheltuielile statului cu lefurile bugetarilor vor ajunge la 12% din PIB în 2022, adică... jumătate din veniturile colectate. Altfel spus, nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. De notat că ...
Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Naţională a României a declarat că riscul cel mare în ceea ce priveşte creşterea salarilor în România este ca executivul să dea cu o mână şi să ia cu două. Un investitor străin analizează trei lucruri: legile, instituţiile ...
Primarii, indiferent dacă sunt de comună sau oraș, s-au plâns, nu de puține ori, că salariile lor sunt foarte mici în comparație cu responsabilitatea pe care o au. Și, după ce s-au rugat de numeroase Guverne, aleșii locali au obținut promisiunea de la liderul coaliției de guvernare, Liviu ...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a oferit detalii extrem de concrete din proiectul legii salarizării unitare care ar urma să fie aprobat până la 1 iulie, detalii care au mers până la a indica nivelul salariilor pe ramuri de muncă în sectorul bugetar și creșterile concrete de venituri din viitorii ...
Legea salarizării unitare este necesară, în regim de maximă urgență, pentru stabilitate și sunt convins că, de la 1 iulie, vom implementa această lege, a declarat duminică, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, precizând că "Ministerul Muncii scrie rețeta, noi facem devizul" ...
Nivelul veniturilor colectate la bugetul statului de la începutul anului și până pe 21 martie îl depășește pe cel înregistrat în tot trimestrul I al anului 2016 cu 20 de milioane de lei, a declarat, joi, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, la finalul ședinței de Guvern ...
Indemnizațiile aleșilor locali au fost mai mereu un subiect de dispută în Parlament. Când s-a pus problema majorării propriilor lor venituri, deputații și senatorii au găsit imediat resurse. În schimb, când a venit vorba de aleșii locali, parlamentarii au dat din colț în colț ...
Despre veniturile șefilor din administrația publică locală s-a tot scris de-a lungul timpului. Aleșii locali s-au plâns că au veniturile extrem de mici în comparație cu munca și răspunderea foarte mari. O șansă ca șefii administrațiilor publice locale să aibă venituri mai mari vine din ...
Volkswagen AG, cel mai mare producător auto din lume, se așteaptă la o creștere ușoară a veniturilor în acest an, comparativ cu nivelul record din 2016, de 217,3 miliarde de euro, transmit Reuters, RTTNews și AP. Grupul german estimează că în 2017 va înregistra un avans al veniturilor de ...
Indemnizația socială pentru pensionari se majorează cu 30%, de miercuri, de la 400 de lei la 520 lei, urmând ca 1.022.168 de persoane să beneficieze de mărire, anunţă Ministerul Muncii. "Indemnizația socială se acordă din bugetul de stat ca diferență între plafonul social de 520 lei și ...
Bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 3 miliarde lei, respectiv 0,37% din PIB, în prima lună a acestui an, în condițiile în care veniturile la buget au fost cu 5,7% mai mici decât în ianuarie 2016, iar cheltuielile mai mari cu 3,5%, se arată într-un ...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că are, în 2017, un buget cu 2,72 miliarde de lei mai mare decât anul trecut, cea mai mare creştere, cu aproape 25 la sută, fiind pentru medicamentele utilizate în programele naţionale cu scop curativ. Conform Legii Bugetului de Stat pe anul ...
Curtea de Conturi (CC) a României este considerată de șefii administrațiilor publice locale drept o „sperietoare“. La vederea inspectorilor Curții, reprezentanții instituțiilor publice intră în fibrilații, pentru că, oricât de bine și-ar face treaba, sunt conștienți că cei de ...
Grecia nu va adopta noi măsuri pentru majorarea veniturilor, pe lângă cele acceptate în schimbul programului de asistență financiară, a afirmat miercuri premierul Alexis Tsipras, pe fondul sporirii divergențelor cu creditorii internaționali, transmite Reuters. Evaluarea reformelor din programul de ...
Proiectul de buget pe anul 2017 este configurat pe o creștere economică de 5,2% prevăzută pentru acest an și de peste 5% pe întreg orizontul 2018-2020, deficitul bugetar (cash) fiind estimat la 2,96% din PIB, iar inflația medie anuală la 1,4%, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul ...
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi reaminteşte contribuabililor că, în 2017, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și determină venitul net anual în sistem real sau pe baza normelor aferente, trebuie să depună declarația 600 ...