În luna aprilie, veniturile bugetare au crescut cu 25% faţă de martie 2009, la 15 miliarde lei, pe fondul unor încasări mai mari din CAS şi din impozitul pe profit, astfel că deficitul bugetar pe primele patru luni este de maximum 1,7% din PIB. „Din primele estimări pe luna aprilie, ne aşteptăm ca veniturile bugetare să fie mai mari cu 3 miliarde de lei faţă de luna martie, cînd s-au încasat la buget 12,06 miliarde lei, iar cheltuielile pe această lună vor fi de circa 16 miliarde lei”, au afirmat reprezentanţii Executivului. Potrivit acestora, deficitul bugetar estimat pe primele 4 luni ale anului este de 1,65% din PIB, putînd ajunge la maximum 1,7% pe fondul creşterii încasărilor bugetare din plata CAS-ului şi a impozitul pe profit. “Ne aşteptăm ca, în aprilie, cheltuielile să fie mai mari decît veniturile cu 800 milioane lei, respectiv 0,15% din PIB, sau în cel mai rău caz cu 0,2% din PIB, puţin peste 1 miliard lei, la un PIB de 531,25 miliarde lei în 2009”, au precizat sursele guvernamentale. Reprezentanţii executivului au adăugat că în aceste condiţii, “adîncirea deficitului va fi foarte mică”. Deficitul bugetar s-a plasat la 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% din PIB pe primele trei luni ale anului, potrivit declaraţiilor din pe 29 aprilie ale ministrului de finanţe, Gheorghe Pogea. Veniturile totale au însumat 38,06 miliarde de lei în primul trimestru, în scădere cu 5,5% (2,2 miliarde de lei) faţă de acelaşi interval din 2008, cînd nivelul încasărilor a fost de 40,26 miliarde lei. Totodată, cheltuielile totale au fost de 45,98 miliarde de lei în primele trei luni ale acestui an, mai mari cu 14% (5,66 miliarde de lei) comparativ cu primul trimestru din 2008, cînd nivelul acestora a fost de 40,32 miliarde lei. Ministrul Finanţelor sublinia atunci că România s-a încadrat în primul trimestru în ţinta stabilită cu FMI pentru deficitul bugetar, de 8,3 miliarde lei. Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional încadrarea în anumite ţinte de deficit pe fiecare trimestru, astfel încît, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,3 miliarde de lei.