Veniturile Casei Regale Britanice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veniturile Casei Regale Britanice

Monden 04 Aprilie 2013 / 00:00 348 accesări

Regina Elisabeta a II-a a primit de la contribuabilii britanici, pentru anul financiar 2013-2014, venituri mai mari cu 5,1 milioane de lire sterline faţă de anul trecut. Astfel, veniturile alocate casei regale britanice vor fi pentru următorul an financiar de 36,1 milioane de lire sterline. În precedentul exerciţiu financiar, cel aferent anului 2012, în care suverana britanică şi-a celebrat jubileul de diamant, aceste venituri au fost de 31 milioane de lire sterline. Acea sumă a inclus o finanţare suplimentară de un milion de lire sterline, alocată exclusiv pentru activităţile programate pentru a marca jubileul de diamant al reginei. Prin urmare, în plină criză, suverana britanică a beneficiat de o creştere cu 5,1 milioane de lire sterline a sumelor primite de la contribuabilii britanici pentru acoperirea cheltuielilor casei regale britanice şi pentru a-şi îndeplini aşa cum se cuvine obligaţiile oficiale.

The Sovereign Grant (Finanţarea suveranului) înlocuieşte vechiul sistem de finanţare a cheltuielilor regale şi a intrat în vigoare la începutul noului an fiscal, care a început în Marea Britanie pe 1 aprilie. Veniturile alocate prin noul sistem acoperă cheltuielile de întreţinere şi administrare a palatelor regale din Marea Britanie şi costurile ocazionate de vizitele oficiale întreprinse de suverană în Marea Britanie şi în străinătate. Potrivit legislaţiei britanice, regina Elisabeta a II-a primeşte 15% din profiturile realizate de domeniile regale, care, în anul 2011-2012, au fost de 240,2 milioane de lire sterline. Potrivit documentelor contabile oficiale, cheltuielile casei regale au crescut de la 32,1 milioane de lire sterline, în exerciţiul financiar 2010-2011, la 32,3 milioane de lire sterline, în exerciţiul 2011-2012.

Circa zece milioane de lire sterline din aceste sume reprezintă cheltuielile cu salariile personalului casei regale, de la valeţi şi până la maeştrii bucătari. Însă salariile acestora au fost îngheţate de câţiva ani. Suma totală a cheltuielilor casei regale nu include însă şi salariile personalului încărcinat cu securitatea şi protecţia membrilor familiei regale.

Taguri articol


12