Veniturile la bugetul general consolidat au scăzut cu 5,1% în primul semestru, comparativ cu perioada similară din 2008, de la 81,39 miliarde lei, la 77,27 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au urcat cu 5,6%, de la 86,79 miliarde lei, la 91,65 miliarde lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice. Veniturile fiscale au totalizat 43,84 miliarde de lei, în scădere cu 5,1% faţă de nivelul de 46,19 miliarde lei înregistrat în primul semestru al anului trecut. Încasările din impozitul pe profit au fost de 6 miliarde de lei, reprezentînd o scădere de 8% comparativ cu cele 6,5 miliarde de lei colectate la buget în prima jumătate a anului trecut. În schimb, suma încasată din impozitul pe salarii şi venit a urcat cu 8,2%, de la 8,7 miliarde de lei, la 9,4 miliarde de lei. Datele Ministerului Finanţelor indică venituri mai reduse cu 15,7% din TVA, de 17 miliarde de lei, şi o creştere cu 10,7% la accize, de la 6,2 miliarde lei, la 6,9 miliarde lei. La capitolul cheltuieli, cea mai mare creştere, de 55%, a fost înregistrată pentru plata dobînzilor, unde suma alocată a urcat de la 1,9 miliarde de lei la aproape 3 miliarde lei. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost mai mari cu 22,3% şi au ajuns la 31,1 miliarde lei, iar cheltuielile de capital au scăzut cu 16,3%, la 7,97 miliarde lei. Deficitul bugetar a fost de 14,38 miliarde lei, reprezentînd 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat şi uşor sub limita de 2,73% din PIB convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru primul semestru. După primele cinci luni, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 2,2% din PIB, în creştere cu 0,4% din PIB faţă de nivelul consemnat la finele lunii aprilie. Autorităţile române au negociat cu FMI în luna martie un deficit pentru 2009 de 24,36 miliarde de lei (4,6% din PIB), nivel trecut în acordul stand-by. Guvernul va solicita însă instituţiei financiare internaţionale să accepte un deficit mai ridicat întrucît situaţia economică s-a înrăutăţit de la momentul negocierii acordului.