Veniturile populaţiei din tranzacţii imobiliare comerciale ar putea fi impozitate cu 16%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veniturile populaţiei din tranzacţii imobiliare comerciale ar putea fi impozitate cu 16%

Economie 11 Martie 2009 / 00:00 566 accesări

Cîştigurile obţinute din tranzacţiile imobiliare efectuate în scop comercial de către persoane fizice ar putea fi impozitate cu 16%, măsură care ar putea fi introdusă în noul Cod Fiscal, a declarat consilierul în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Paul Coman. \"Această măsură se află în atenţia Ministerului de Finanţe şi se lucrează la ea\", a spus Coman. Avocatul Gabriel Biriş a afirmat că o astfel de decizie ar asigura mai multe venituri la buget şi ar egaliza tratamentul aplicat firmelor şi populaţiei în ceea ce priveşte cîştigurile obţinute din tranzacţii imobiliare în scop comercial. \"Nu este normal ca cei care fac speculaţii în construcţii să plătească un impozit de 16%, iar speculatorii persoane fizice să plătească un impozit aproape de zero. Prin introducerea acestei măsuri, cel care vinde ar urma să plătească un impozit de 16% pe cîştig şi TVA de 5% sau 19%, în funcţie de valoarea imobiliului\", a spus Biriş. El a recomandat introducerea contribuţiilor sociale în noul Cod Fiscal şi plafonarea bazei de calcul a acestora în vederea reducerii taxei fiscale şi creşterii gradului de conformare voluntară, dar şi \"scoaterii la iveală\" a persoanelor cu venituri foarte mari. Biriş a arătat că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, persoanele cu venituri de peste 7.000 de lei sînt în jur de 34.000, dintre care jumătate angajaţi în sistemul public. Altă recomandare vizează modificarea actualului mod de calcul al impozitului pe clădiri, a spus Biriş, arătînd că impozitul de 1,5% este \"mult prea mare\". Biriş a amintit că persoanele fizice plătesc în prezent un impozit de 1% din preţul de vînzare al terenurilor şi clădirilor mai vechi de trei ani, care au o valoare de sub 200.000 de euro, 2% pentru cele de peste 200.000 de euro şi între 2% şi 3% pentru terenurile şi clădirile cu vechime mai mică de trei ani.



12