Verdict devastator: „Alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate!“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Băsescu şi Boc au furat „noaptea ca hoţii“?

Verdict devastator: „Alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate!“

Justiție 06 Septembrie 2017 / 14:20 2591 accesări

Traian Băsescu şi Emil Boc sunt acuzați că au favorizat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009

Traian Băsescu şi Emil Boc sunt acuzați că au favorizat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009

Raportul final al Comisiei de Anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a venit cu concluzii extrem de dure ale celor din majoritatea parlamentară. Alegerile prezidenţiale din 2009 au fost fraudate, este concluzia raportului Comisiei de Anchetă care a generat însă discuţii extrem de aprinse. Membrii Comisiei vorbesc de constituirea unui grup infracțional organizat, ca posibilă infracțiune care să fie extrasă din cercetările care au fost făcute în aceste săptămâni de anchetă. Concret, în raport se arată că instituţia prezidenţală condusă de Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc la acea vreme au favorizat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 în avantajul candidatului Traian Băsescu.

Punct final în ancheta parlamentară privind posibila fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009. Deși toată lumea se aștepta ca raportul comisiei să fie unul plictisitor și fără conținut relevant, iată că ce au audiat zeci de persoane, mai puțin șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea, membrii comisiei parlamentare au ajuns la o concluzie devastatoare pentru fostul șef de stat Traian Băsescu. Potrivit raportului final al comisiei de anchetă, ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN 2009 AU FOST FRAUDATE!!!. Concluzia raportului a generat discuţii extrem de aprinse între membrii Comisiei, iar liberalii au refuzat să semneze documentul, spunând că rezultatul anchetei este şocant şi halucinant. Membrii Comisiei vorbesc de constituirea unui grup infracțional organizat. Concret, în raport se arată că insituţia prezidenţală condusă de Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc la acea vreme au favorizat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 în avantajul candidatului Traian Băsescu. Potrivit documentului citat, diferenţa dintre candidaţi a fost atât de mică încât acţiunile lor au influenţat rezultatul scrutinului. Printre acuzaţiile aduse Executivului Boc este aceea potrivit căreia a convocat o şedinţă de Guvern pentru a schimba din funcţie şefi de instituţii „noaptea ca hoţii“, mai arată sursa citată. „Acţiunile Președinției și Guvernului din 2009 au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidențiale, reprezentanții celor două instituții au acționat în forță, cu rea credință, în total dispreț față de lege“, se arată în concluziile raportului Comisiei. De asemenea, parlamentarii au concluzionat că „amploarea acţiunilor a fost de natură a schimba rezultatul alegerilor“. „Președintele României - Traian Băsescu -, împreună cu primul ministru al Guvernului - Emil Boc - și cu ceilalți membri ai Guvernului României - Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă - , s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu“, se mai arată în documentul comisiei. În document se mai precizează că actul va fi trimis către instituţiile competente „pentru ca acestea să acţioneze potrivit competenţelor legale“. „Numai Parchetul General de la pe lângă ICCJ, poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu“, se arată în raport. În cazul fostului premier Emil Boc, decizia îi aparţine preşedintelui Klaus Ionahhis.

IMPLICAREA SRI ȘI DNA ÎN FAVORIZAREA FRAUDĂRII ALEGERILOR

Membrii comisiei au spus că aflarea adevărului în privința acuzației publice de implicare a SRI și DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenței conducătorilor acestor instituții în locuința lui Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată prin refuzul Laurei Codruţa Kovesi, procuror-șef al DNA, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în noaptea de 5 - 6 decembrie 2009 în casa lui Gabriel Oprea, precum și de refuzul lui Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de răspunde afirmativ solicitării Comisiei parlamentare de anchetă de a transmite o copie după dosarul nr. 213/P/2017, care fusese clasat între timp. „Dosarul conține toate informațiile necesare în vederea stabilirii adevărului cu privire la aspecte ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial“, au spus membrii comisiei.

DE UNDE A PLECAT SCANDALUL

Amintim că scandalul posibilei fraudări a alegerilor prezidențiale din 2009 a plecat de dezvălurile jurnalistului Dan Andronic, care a povestit, în „Evenimentul Zilei“, despre o întâlnire care a avut loc chiar în noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor, acasă la Gabriel Oprea. La şedinţa secretă au participat, printre alții, Kovesi, Coldea şi Maior. Cu toţii se preocupau ca Băsescu să obţină un nou mandat, susţine Andronic. El îşi aminteşte că a fost printre primii care au aflat scorul obţinut de Băsescu.



12