Verdict în cazul morţii Lianei Dumitrescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legişti

Verdict în cazul morţii Lianei Dumitrescu

Politică 29 Ianuarie 2011 / 00:00 553 accesări

Directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, Dan Dermengiu, a declarat, ieri, că deputatul Liana Dumitrescu a decedat în urma unei tromboze extinse a sinusurilor nervoase cerebrale, nefiind vorba de o moarte violentă. El a precizat că investigaţiile continuă printr-o amplă serie de analize de laborator. Potrivit lui Dermengiu, la autopsie nu s-a găsit niciun indiciu care să pună în evidenţă o disfuncţie a vreunui organ şi pe care legiştii să o asocieze cu tromboză cerebrală extinsă. În prezent, medicii legişti caută posibili factori de risc asociaţi care ar fi putut genera această suferinţă şi vor fi făcute investigaţii complexe de laborator, precum analize patologice, toxicologice, tanato - chimice, hormonale, bacteriene şi serologice. Rezultatele acestora ar putea fi gata în circa o lună de zile. Potrivit neurologilor, printre posibile cauze de risc ale trombozei ar putea fi factorii de risc asociaţi utilizarea anticoncepţionalelor, o suferinţă oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine. Trupul neînsufleţit al deputatului Liana Dumitrescu a fost depus, vineri, la Sala “Constantin Brâncuşi” a Camerei Deputaţilor, o serie de parlamentari fiind prezenţi pentru a-i aduce un ultim omagiu.



12