Vergil Chițac: Am început curățenia de primăvară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vergil Chițac: Am început curățenia de primăvară!

Administrație 16 Martie 2021 / 09:06 1133 accesări
Foto: Primaria municipiului Constanța

Foto: Primaria municipiului Constanța

Echipele Direcției de Servicii Publice ale Primăriei Constanța cărora li s-au alăturat beneficiarii ajutorului social și persoanele care trebuie să presteze muncă în folosul comunității, un total de 60 de oameni, au început igienizarea spațiilor verzi din zona portului Tomis și plaja Modern.

Vreau să fie extrem de clar, facem curățenie în tot orașul cu toate resursele pe care le avem la dispoziție, fără a le cere constănțenilor să participe la o activitate pentru care plătesc taxe și impozite, cum s-a procedat anterior. Cer însă ca această curățenie să fie păstrată. Trebuie să terminăm odată cu această muncă de Sisif. Nici nu apucăm să igienizăm o zonă și trebuie să o luam de la capăt.

Vă rog să înțelegeți că acest efort nesfârșit este plătit din banii noștri, ai tuturor, pentru că unii nu înțeleg că orașul nostru nu e coșul lor de gunoi. Îi rog pe toți cetățenii de bună credință să ia atitudine față de cei care nu respectă acest efort comun și să ne semnaleze ori de câte ori sunt martorii unui astfel de comportament pentru a-i putea sancționa pe cei responsabili. .

Poliția Locală a aplicat nenumărate sancțiuni și a impus igienizarea zonei de către cei care au s-au făcut vinovați de aruncarea gunoaielor pe spațiul public.

Până la urma, tot ce vedem aruncat pe jos, a trecut prin mâna cuiva. Un gest mic, ce nu necesită efort, acela de a nu mai arunca, niciodată, nimic pe jos, ar fi de fapt o mare realizare. Un gest mic, pentru un oraș curat.”, a declaratprimarul municipiului Constanța,Vergil Chițac.



12