REVOCĂRI Premierul Victor Ponta a revocat din funcţie întreaga conducere a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSCUP), Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi a numit alte persoane în locul lor. În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru scăderea cu 30% cheltuielilor cu deplasările externe şi protocolul din instituţiile publice. Potrivit proiectului, reducerile de cheltuieli vizează instituţiile publice centrale şi de la nivel local, indiferent de modul de finanţare.
MĂSURI Tot ieri, Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru POSDRU, propus de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, în vederea remedierii deficienţelor constatate în acest program, a anunţat, ieri, Ministerul Muncii. Măsurile care vor fi luate în regim de urgenţă vizează verificarea tuturor proiectelor aflate în implementare prin personalul existent şi prin externalizare, revizuirea procedurii privind verificarea cererilor de rambursare (administrativ şi la faţa locului), revizuirea procedurii de evaluare în funcţie de rezultatele studiului privind rezonabilitatea costurilor (inclusiv cele salariale) şi în funcţie de recomandările auditorilor, securizarea şi îmbunătăţirea sistemelor informatice de la nivelul POSDRU şi modificarea procedurilor de lucru, precum şi semnarea protocoalelor operaţionale. Planul adoptat de Guvern prevede şi măsuri privind conflictul de interese şi pentru managementul neregulilor. Premierul Victor Ponta a anunţat, luni dimineaţă, că România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an şi 1,1 miliarde euro anul viitor