Verificări în forță ale comisarilor Protecției Consumatorilor. Ce au găsit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Verificări în forță ale comisarilor Protecției Consumatorilor. Ce au găsit?

Social 05 Iulie 2017 / 16:20 2290 accesări

Comisarii Protecției Consumatorilor au întreprins noi verificări la unități de alimentație publică din Constanța. De această dată, a fost vizat un local situat pe bulevardul Tomis; aici a fost găsită o mizerie de nedescris, o potențială sursă de infecție, gândacii mergând nestingheriți printre alimente. În acest caz, reprezentantul legal al localului a primit invitație la sediul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Constanța, pentru data de 6 iulie. Gândacii din frigidere mişunau nestingheriţi peste aluatul şi ingredientele de pizza. După plecarea inspectorilor OPC, administratorii terasei nu au mai recunoscut nimic. OPC va recomanda închiderea temporară a terasei până când se va face curățenie și dezinsecție. Însă măsura nu poate fi pusă în aplicare pe loc. Mai întâi, proprietarii trebuie chemați să dea declarații oficiale și să aducă actele firmei. Abia apoi, Direcția de Sănătate Publică poate hotărî închiderea localului şi amendarea patronilor. Așa că, după plecarea inspectorilor, terasa își aștepta clienții, nestingherită.

Controalele nu s-au încheiat. Între timp, comisarii au continuat acțiunile de verificare, văzându-se nevoiți să sisteze activitățile și a două locații, din zona Plaja Modern, unde comisarii OPC au mai găsit probleme grave.



12