Veste bună pentru medicii din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veste bună pentru medicii din România

Sănătate 07 Octombrie 2014 / 00:00 881 accesări

Veste bună pentru medicii români. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a explicat pentru DCNews cum va încerca să stopeze exodul medicilor, cum îi va motiva să rămână în țară. Întrebarea viza atât salariile, cât și condițiile de muncă, respectiv stresul în care trăiesc cadrele medicale, confruntate cu acuzații de malpraxis, dar și cu o riscul de a face închisoare pentru că acceptă recompensele pacienților. ”Îmi pare rău că lumea nu a observat că, în ultimele luni, s-a schimbat puțin paradigma: am reușit să dăm drumul la dosarul electronic și la cardul de sănătate. Toate acestea cu sprijin și eforturi foarte mari din partea premierului Victor Ponta. În aceste șase luni s-au tipărit zece milioane și jumătate de carduri de sănătate. Mai mult decât atât, s-a demarat procedura de distribuire și cardurile deja au început să ajungă la oameni. Toate aceste lucruri vor însemna o gestiune foarte bună a banului. În 2015 nu se vor mai pierde atât de mulți bani cum s-au pierdut până acum. Banii aceștia se vor recupera și se vor regăsi în sistemul de sănătate. Dacă noi făceam treburile acestea în urmă cu cinci-șase ani, acum vorbeam de alți bani în sistemul medical. Repet: banii pe care îi economisim se vor regăsi și în cheltuielile de personal. Mai precis, vor crește salariile medicilor”, a spus Nicolae Bănicioiu într-un interviu acordat DC News. Ministrul a vorbit și despre un proiect important care vizează medicii din România: legea statutului medicului, implicând și mărirea veniturilor personalului medical. ”Cu acest proiect suntem în etapa de finalizare și de acord cu Colegiul Medicilor. Suntem aproape gata, iar eu cred că în curând vom intra cu această lege în Parlament. Ce permite aceast lege? Dă posibilitatea medicului care lucrează la un spital public să aibă pacienți în regim privat după ce termină orele de program. Înseamnă și motivarea medicului care face gărzi mai multe și are pacienți mai mulți”, a spus Bănicioiu.



12