Vești bune în programul „Rabla“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru persoanele fizice care vor o mașină nouă

Vești bune în programul „Rabla“!

Social 19 Iulie 2016 / 07:00 884 accesări

Programul ”Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 4.000 de tichete electronice, iar ritmul de achiziționare continuă să fie extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut, a anunțat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer. ”Programul ”Rabla” funcționează foarte bine și este o premieră că toate cele 13.000 de tichete alocate anterior au fost epuizate. Vom vedea dacă va urma, după această etapă, o nouă suplimentare, în funcție și de celelalte linii de finanțare deschise pentru ”Rabla Plus” și pentru infrastructura destinată mașinilor electrice”, a menționat Pașca Palmer. Inițial, suma alocată pentru persoanele fizice a fost de 115 milioane de lei. Administrația Fondului pentru Mediu a decis suplimentarea sumei alocate cu 10 milioane de lei din bugetul pentru persoanele juridice. Prin această suplimentare și alte ajustări, în cadrul sistemului electronic al Programului se intenționează să se ajungă la peste 17.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice. ”În prezent, avem în derulare Programul „Rabla Plus“, dedicat mașinilor electrice. Suplimentarea bugetului pentru „Rabla Clasic“ oferă cetățenilor care doresc să achiziționeze o mașină electrică șansa de a beneficia de un discount de aproape 6.000 de euro”, a adăugat ministrul. În cadrul programului ”Rabla Plus” sunt disponibile ecotichete de 5.000 de lei pentru mașini electrice hibride și de 20.000 de lei pentru mașini 100% electrice. Pentru a beneficia de acest program, cetățenii nu sunt obligați să caseze o mașină veche, așa cum se întâmplă în cazul Programului ”Rabla Clasic”, dar cele două programe pot fi cumulate, pentru un discount mai mare. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor estimează că, în acest an, prin Programul ”Rabla 2016” vor fi scoase din circulație aproximativ 20.000 de autovehicule poluante. Totodată, pentru achiziția de mașini electrice sau electric-hibride, bugetul este gândit astfel încât să poată fi ajustat în funcție de cerere, menționează instituția.



12