Vești bune pentru agenții economici constănțeni! De ce taxă vor scăpa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vești bune pentru agenții economici constănțeni! De ce taxă vor scăpa

Administrație 22 Septembrie 2016 / 07:29 825 accesări

Dacă aveți o societate comercială, vă desfășurați activitatea în Constanța sau Mamaia și nu ați apucat să vă achitați taxa de liniște pentru anul 2015, puteți răsufla ușurați. Nu veți fi nevoiți să mai achitați această obligație fiscală pe anul trecut. Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța a anunțat că nu va mai emite decizii de impunere privitoare la taxa pentru creșterea gradului de liniște și siguranță aferentă anului 2015. Măsura vine după ce Curtea de Apel Constanța a decis definitiv să anuleze această obligație fiscală, pentru anul 2015. Reprezentanții SPIT Constanța precizează, însă, că agenții economici care și-au plătit taxa de liniște pentru anul trecut nu vor primi banii înapoi. De asemenea, dosarele de executare silită întocmite pentru restanțe la această obligație fiscală își vor urma cursul legal. Asta pentru că prevederile din sentința prin care se desființează taxa aferentă anului 2015 se aplică doar după rămânerea definitivă a documentului, adică după 12 septemrbie 2016. „În ceea ce privește taxa stabilită pentru ceilalți ani, având în vedere că este reglementată de alte hotărâri ale Consiliului Local decât cea anulată de către instanță, hotărârea judecătorească nu va produce efecte”, se arată în comunicatul SPIT.

Citește și:

Taxa de liniște plătită în Constanța, anulată definitiv de instanță



12