În urmă cu o lună, cotidianul nostru sesiza o gravă problemă în sistemul sanitar: dispariția de pe piață a unui medicament extrem de important pentru bolnavii de cancer, respectiv tamoxifen. ”Ce va face soția mea? Trebuie să îl ia cel puțin 5 ani de aici înainte, așa i-a spus medicul. A trecut doar un an. Am aflat de la o farmacie că s-ar găsi la Varna sau la Chișinău. Cum este posibil așa ceva? Cum să mergem până acolo? Ce se întâmplă în această țară?”, i-a întrebat atunci bărbatul constănțean, plângând, pe cei responsabili. A spus că trăiește cu speranța ca acest medicament să aibă un înlocuitor sau să se rezolve cât mai urgent criza respectivului produs. Criza s-a rezolvat la fix o lună de la semnalarea problemei. Ministerul Sănătății a fost informat de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale asupra notificării primite din partea distribuitorului angro CN Unifarm SA privind deținerea în stoc, în baza autorizațieipentru furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale, a medicamentului TAMOXIFEN SOPHARMA 10 mg comprimate, cutie cu 30 de comprimate, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Citește și:
Bolnavi de cancer în pragul disperării! Plâng nu doar din cauza suferinței!
Au dispărut de pe piață medicamente esențiale în tratarea cancerului
Avocatul Poporului intervine în lipsa unor medicamente pentru bolnavii de cancer