Vești bune! Producția de vin crește cu 11%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vești bune! Producția de vin crește cu 11%

Economie 25 Septembrie 2016 / 16:55 570 accesări
Producătorii de vin din Moldova se pregătesc pentru o recoltă cu până la 20% mai bună decât cea de anul trecut

Producătorii de vin din Moldova se pregătesc pentru o recoltă cu până la 20% mai bună decât cea de anul trecut

Producția națională de vin va fi de patru milioane de hectolitri în 2016, cu circa 11% mai mare decât cea de anul trecut, cea mai mare creștere a producției, cu 20%, fiind înregistrată în zona Moldovei, potrivit unui comunicat al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV) - „Se înregistrează diferențe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflați în același areal. Contează mult condițiile climatice și atenția dată aplicării eficiente a tratamentelor fitosanitare. Semnalăm că producătorii care și-au făcut la timp aceste tratamente au producții foarte bune, nefiind afectați de mană sau de făinare. Principala provocare a campaniei din 2016 este găsirea de forță de muncă sezonieră“. Potrivit PNVV, cea mai mare creștere a producției a fost înregistrată în zona Vrancea, unde se va face cu 20% mai mult vin în acest an față de precedentele 12 luni. La fel, podgoriile din Iași, Huși și Cotnari vor avea o producție mai mare cu 15 - 20%. Totodată, în Banat și Transilvania se va obține cu până la 10% mai mult. Scăderi se înregistrează în Dobrogea (-30%) și Oltenia (-20%), pe fondul secetei.

Taguri articol


12