Veşti proaste pentru Gigi Becali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veşti proaste pentru Gigi Becali

Eveniment 10 Ianuarie 2014 / 00:00 673 accesări

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, nu a fost selecţionat de comisia Penitenciarului Poarta Albă în primul lot de deţinuţi care vor lucra la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. Becali are, însă, o nouă şansă săptămâna viitoare. „Din acest prim lot fac parte până în zece persoane. Urmează ca săptămâna viitoare să fie selecţionaţi alţi deţinuţi care să acopere cererea făcută de reprezentanţii clubului Viitorul”, a declarat ieri, pentru „Telegraf”, scms. Gabriel Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă. Monica Pană, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a declarat miercuri că Penitenciarul Poarta Albă a admis o cerere de furnizare de deţinuţi pentru muncă, înaintată de clubul sportiv Viitorul. Pană a mai spus că în cererea respectivă nu a fost nominalizată nicio persoană privată de libertate, acest aspect fiind interzis de regulamentul penitenciarelor. Pană preciza că, dacă s-ar fi menţionat numele unor deţinuţi, solicitarea ar fi fost respinsă pe loc. Contractul de prestări servicii dintre Penitenciarul Poarta Albă şi clubul Viitorul a fost semnat miercuri. Documentul prevede că penitenciarul „va asigura un efectiv de persoane private de libertate în vederea prestării unor activităţi lucrative în domeniul „întreţinere terenuri sportive şi clădiri, interior”“. Gigi Becali, încarcerat în regim deschis, s-ar putea număra printre deţinuţii care vor munci la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”. Dacă va fi ales în lotul stabilit săptămâna viitoare, finanţatorul Stelei va avea un program de lucru de opt ore, de luni până vineri. Gigi Becali a formulat pe 30 decembrie o cerere de eliberare din motive medicale, acuzând o afecţiune veche la coloană care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării. Solicitarea sa va fi judecată de Tribunalul Constanţa pe 29 ianuarie. Becali a fost transferat, ieri, la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă, pentru a fi supus mai multor investigaţii medicale, după ce a acuzat probleme de sănătate. Reprezentanţii penitenciarului nu au precizat despre ce probleme medicale este vorba.

Taguri articol


12