Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak sînt teatre de operaţii unde profesia de militar i-a purtat începînd cu anul 2001. Au avut şansa să vadă alte locuri şi să cunoască alţi oameni dar, totodată, să vadă şi multă suferinţă cauzată de război. În ţară, într-un sertar, sînt păstrate cu grijă decoraţiile şi medaliile pe care le-au primit pentru contribuţia adusă în sprijinul păcii, iar în lipsa lor, ele sînt mîngîiate cu sfială şi privite cu dor de cei care îi aşteaptă să se reîntoarcă cu bine acasă.

Fotografia de acasă

Pentru caporalul Constantin Niţă, primul contact cu un teatru de operaţii s-a produs în 2001, cînd, în cadrul iniţiativei SEEBRIG, a participat în cadrul unui pluton al armei Geniu la construirea autostrăzii din zona localităţii Laci, care face legătura dintre Albania şi Kosovo. Timp de aproape patru luni, aflat la volanul unei autobasculante, a transportat materialele necesare construirii autostrăzii. Zilnic se intersecta cu alte autobasculante ale localnicilor, care tractau tunuri. Din 2005, caporalul a fost prezent succesiv la trei misiuni în teatrul de operaţii din Irak, de fiecare dată aflat în postura de automacaragiu. Colegii din batalion glumesc pe seama lui şi a vehiculului pe care îl are în dotare, spunînd că, atunci cînd ajunge lîngă macara, acesteia i se aprinde farurile de bucurie că îl vede. Pe timpul participării la o astfel de misiune a ieşit la raport, la preşedintele României, care efectua o vizită în Baza militară Tallil, din Irak. Întreaga asistenţă a rămas surprinsă. Nici mai mult, nici mai puţin, caporalul l-a rugat pe şeful statului să se fotografieze cu el: „Domnule preşedinte, sînt din aceeaşi localitate cu dumneavoastră”, a folosit argumentul convingător caporalul. De atunci, fotografia ocupă un loc de cinste în casa militarului, la Murflatar. Fetiţa sa, de nouă ani, l-a condus pînă la poarta unităţii, iar înainte de îmbarcare în autobuz, l-a întrebat: “Tati, de cîte ori trebuie să te mai conduc cînd pleci în misiune?”

Aşteptat de viitoarea soţie

Cînd a ajuns în Kosovo, în iulie 2004, cu Detaşamentul ROFND VIII, plt. Ionel Lipoveanu a văzut pentru prima oară case distruse de urgia conflictului care a bîntuit fosta Iugoslavie. A urmat Afganistanul, de această dată, în postura de mecanic conductor TAB, iar în priceperea lui a stat viaţa unei grupe de infanterişti. Pe timpul unei patrulări, pămîntul de sub roţile transportorului s-a surpat şi o zi întreagă a trebuit să lucreze la lopată şi tîrnăcop, ajutat de colegi, pentru a aduce TAB-ul pe drum. La o săptămînă după ce a ajuns în Irak, Lipoveanu şi-a sărbătorit ziua de naştere şi, tot aici, pentru prima oară, a sărbătorit Crăciunul şi Anul Nou departe de casă. La primele două misiuni a fost aşteptat de către părinţi, dar acum, la finalul celei de-a treia, este aşteptat de viitoarea soţie.

Cadoul de ziua lui de naştere

Plt. Ion Popa a ales să participe la misiuni desfăşurate în teatre de operaţii avînd convingerea că poate să susţină un examen al competenţei profesionale. În Kosovo, pe timpul unei patrulări către Priştina, i-a rămas pentru totdeauna întipărită în memorie Biserica Ortodoxă din localitate, distrusă de bombardamente. Ulterior, în Afganistan, a îndeplinit funcţia de mecanic conductor pe un transportor destinat evacuării tehnicii şi tot cu acesta a intervenit la tractarea transportorului avariat în fatidica zi de 20 iunie 2006, cînd unul dintre colegii lui din batalion a căzut la datorie. Căldura puternică din Irak l-a făcut să ofteze după meleagurile natale, mai ales după Dunăre. Alinarea a găsit-o cînd a făcut de pază la podul strategic de peste fluviul Eufrat. În curînd va fi ziua lui de naştere, iar cadoul care i se pregăteşte de către camarazii lui constă în a fi planificat în zborul de repatriere chiar în ziua cînd va împlini 32 de ani.

Primul întotdeauna

A dorit mereu să fie primul, să aibă şi cele mai multe participări la misiuni în teatrele de operaţii. Vorbim despre caporalul Daniel Constantinescu, care a reuşit să-şi realizeze acest deziderat. Albania l-a surprins cu numărul mare de cazemate pe care le-a văzut atunci cînd a ajuns acolo, în 2001. La volanul maşinii pe care a avut-o în primire a străbătut întreaga ţară, de la un capăt la altul. El îşi aduce aminte că a parcurs circa 30.000 de km pe timpul participării la prima misiune. Între anii 2001 - 2002 a ajuns în Bosnia, la Sarajevo, în cadrul SFOR. Ulterior, avea să vadă Irakul pentru prima oară în anul 2004, cînd, împreună cu colegii lui din Batalionul 96 Geniu, a participat la amenajarea Bazei militare de lîngă Al Hillah. Pentru modul profesionist în care şi-a îndeplinit misiunea, ataşatul militar al Ambasadei Poloneze la Bucureşti l-a medaliat personal. Sărăcia pe care a văzut-o în Afganistan, în 2006, cînd a fost pentru prima oară cu „Rechinii Albi”, l-a convins şi mai mult că ceea ce fac militarii români acolo este necesar şi binevenit pentru populaţia afgană. Cu aceeaşi credinţă a pornit la drum pentru cea de-a doua misiune în Irak. De această dată a găsit un Irak mult schimbat în bine faţă de cel pe care l-a lăsat în 2004. Are convingerea fermă că, la finalizarea acestei misiuni, în provincia Dhi Qar, unde sînt dislocaţi acum militarii constănţeni, va fi linişte şi pace.

Două fiinţe care îl aşteaptă

La prima misiune, în vara anului 2004, cînd se îmbarca în gara Constanţa pentru a ajunge în Kosovo, soţia l-a condus avînd în braţe un băieţel de două luni. Cînd a revenit acasă, după patru luni, caporalul Laurenţiu Dobrilă a avut satisfacţia să vadă că prîslea mergea de-a buşilea prin casă. Acolo, în Kosovo, a văzut ce înseamnă ura etnică. Aflaţi în apropierea unui sat albanez, el şi colegii săi au observat la marginea localităţii o căsuţă în care locuiau două bătrîne de etnie sîrbă, izolate de întreaga populaţie din sat. De cîte ori îi permitea timpul, mergea şi le ajută pe cele două bunicuţe la treburile gospodăriei.

Riscurile asumării participării la o misiune într-un teatru de operaţii l-a realizat pe deplin în Afganistan cînd, aflat ca mitralior în turela unui transportor, a văzut cum o maşină, aparţinînd poliţiei afgane, a trecut peste un mijloc exploziv improvizat. Ceea ce l-a impresionat cel mai mult însă a fost posibilitatea de a vedea un monument al istoriei antice cu o vechime de patru milenii, aşa cum este Zigguratul din Ur, aflat în apropierea Bazei militare Tallil din Irak. Toată viaţa avea ce să îi povestească fiului său despre ce a văzut în antica Mesopotamie. În toate misiunile l-a însoţit fotografia soţiei şi a băieţelului. Noaptea, cînd pune capul pe pernă, adoarme de fiecare dată cu sentimentul plăcut că acolo, în ţară, într-un apartament din oraşul Constanţa, sînt două fiinţe care îl aşteaptă să se reîntoarcă din misiune.

Corespondenţă trimisă de purtătorul de cuvînt al Batalionului 341, Topraisar, maior Gabriel Pătraşcu