Sindicaliştii veterinarilor deschid conflictul de muncă, ameninţînd că vor bloca activitatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi că vor participa, alături de celelalte sindicate, la toate protestele şi grevele organizate din cauza subfinanţării sistemului. Pentru asigurarea rezolvării problemelor profesionale şi sociale care grevează activitatea din sistemul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România (FSVR) are în vedere derularea, în perioada următoare, de acţiuni prin care solicită sprijinul “Cartel Alfa” pentru deblocarea dialogului social şi solicită rezolvarea acestor probleme prin discuţii directe cu conducerea Autorităţii Nationale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), se arată într-un comunicat de marţi al federaţiei. Sindicaliştii spun că vor iniţia procedurile specifice pentru constatarea şi înregistrarea conflictului de muncă şi pentru a putea declanşa ulterior măsurile de blocare a activităţii, participînd alături de celelalte organizaţii sindicale la toate mişcările de protest şi greve organizate pentru susţinerea revendicărilor sociale sau profesionale similare.
În acelaşi timp, FSVR precizează că acest demers urmăreşte exclusiv rezolvarea problemelor profesionale şi sociale din cadrul sectorului de activitate. Veterinarii apreciază că existenţa acestor probleme afectează grav funcţionarea ANSVSA. Astfel, va fi imposibilă asigurarea şi garantarea statusului de sănătate a animalelor şi produselor provenite de la acestea, cu consecinţe imprevizibile asupra sănătăţii animalelor şi a mediului, va fi imposibilă asigurarea sănătăţii şi salubrităţii alimentelor puse pe piaţă în România, cu consecinţe imprevizibile asupra sănătăţii oamenilor. “Acest lucru va duce, de asemenea, la imposibilitatea garantării comerţului intracomunitar cu animale şi alimente provenite din România, fapt care ar putea duce la subminarea industriei alimentare româneşti prin excluderea de pe piaţa comunitară a producătorilor de alimente din România şi implicit a crescătorilor de animale”, spun sindicaliştii. Aceştia reclamă subfinanţarea sistemului, neimplicarea şi dezinteresul conducerii ANSVSA şi a Guvernului pentru înţelegerea şi remedierea problemelor semnalate anterior prin amendamentele propuse. Precizăm ca forma actuală a legii salarizării unice plasează profesia medicală veterinară şi cele conexe printre cele mai prost plătite din România fără să ţină cont de importanţa socială şi economică a activităţii desfăşurate, în contradicţie cu realitatea întîlnită inclusiv în celelalte ţări membre ale UE”, potrivit sindicaliştilor.