Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa au desfăşurat, în perioada 22 - 28 iunie, 256 de controale la nivel judeţean. Au fost verificate tîrguri, exploataţii profesionale, farmacii veterinare, unităţi alimentaţie publică şi pieţe agroalimentare, dar şi depozite, unităţi de panificaţie şi fabrici de ulei. Potrivit DSVSA Constanţa, în urma controalelor, au fost confiscate şi retrase de la vînzare 840 kg de carne, 575 litri de lapte, 129 kg de peşte şi alte produse alimentare în valoare totală de 21.702 lei. De asemenea, în urma controalelor efectuate, au fost aplicate cinci amenzi în valoare de 54.000 de lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, scoaterea de sub restricţii sanitar-veterinare a mărfurilor supuse sechestrului veterinar, dar şi pentru comercializarea cărnii fără efectuarea expertizei sanitar-veterinare.