Sindicaliştii veterinarilor au renunţat la declanşarea conflictului de muncă după ce au discutat, miercuri, cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi au identificat soluţii pentru problemele pe care le-au ridicat. Potrivit ANSVSA, în urma dezbaterilor de miercuri dintre Biroul Executiv al Federaţiei Sindicale a Veterinarilor din România şi preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea, au fost identificate mai multe soluţii, care se referă la faptul că la fundamentarea bugetului pentru anul 2010 s-au avut în vedere sume care să acopere toate cheltuielile necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor instituţiei. Conducerea ANSVSA s-a angajat să identifice soluţii legale şi să sprijine demersurile pentru remedierea inechităţii existente între profesia medicală veterinară şi alte profesii echivalente, ţinînd cont de importanţa activităţii desfăşurate, în concordanţă cu situaţia din celelalte ţări membre ale UE. Referitor la plata integrală a drepturilor salariale, conducerea ANSVSA a fost de acord să întreprindă toate demersurile, pentru ca, în funcţie de resursele bugetare existente, acestea să poată fi acordate în totalitate. O altă soluţie identificată se referă la organizarea unitară a sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, convenindu-se că este necesară o consultare cu reprezentanţii conducerilor direcţiilor judeţene, ai filialelor sindicale şi ai Colegiului Medicilor Veterinari, pentru găsirea unei formule eficiente şi funcţionale. Cele două părţi au mai stabilit şi un plan al întîlnirilor trimestriale. “Urmare a celor convenite de către conducerea ANSVSA şi FSVR, s-a hotărît de comun acord să nu se demareze procedurile pentru declanşarea conflictului de muncă”, informează ANSVSA. Sindicaliştii veterinarilor anunţau marţi că deschid conflictul de muncă, ameninţînd că vor bloca activitatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi că vor participa alături de celelalte sindicate la toate protestele şi grevele organizate din cauza subfinanţării sistemului.