Vettel şi două accidente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Auto / Formula 1, GP Monaco

Vettel şi două accidente

Sport 30 Mai 2011 / 00:00 600 accesări

Pe scurt cam asta ar fi situaţia în GP-ul principatului Monaco, a şasea cursă a sezonului din Formula 1. O cursă cu multe probleme, care au început chiar de sîmbătă, când antrenamentele oficiale au fost scurtate cu două minute din cauza accidentului lui Perez. Mexicanul reuşise calificarea în Q3 pentru prima oară în scurta sa carieră în F1, dar acest lucru nu i-a purtat noroc, el lovind un parapet de protecţie la ieşirea din tunel, ceea ce a dus la un accident serios al pilotului de la Sauber. Pilotul mexican a fost scos cu greu din maşina sa, după mai aproximativ 15 minute, dar - din fericire - n-a avut nimic grav, alegându-se doar cu contuzii. Vettel a obţinut un nou pole-position, urmat de Button, Webber şi Alonso, în timp ce Hamilton, care se clasase al 7-lea, a fost retrogradat pe 10 din cauză că a scurtcircuitat o şicană în cel mai bun tur al său. Cursa de la Monte Carlo ne-a oferit o nouă demonstraţie de virtuozitate a lui Vettel, care şi-a surprins adversarii cu o singură intrare la boxe şi probabil că ar fi câştigat cursa şi fără intervenţia safety car din turul 70. În spatele său Alonso a avut o cursă excelentă, ba chiar l-a ameninţat serios pe Vettel la sfârşit, dar n-a putut termina decât al doilea, în timp ce podiumul a fost completat de Button. Cele două intrări pe circuit ale safety car (tururile 35 şi 70) au produs mutaţii semnificative în ierarhii, astfel că japonezul Kobayashi a terminat al 5-lea, iar Sutil al 7-lea. Accidentul din T70 a fost destul de dur - acroşaj Sutil cu Alguersuari, cel mai “şifonat” ieşind Petrov, care a fost scos destul de greu din resturile maşinii sale (şi rusul a scăpat ieftin, doar cu contuzii). De altfel cursa fusese terminată, iniţial, în T72, dar comisarii de cursă s-au răzgândit, probabil din raţiuni… comerciale şi au dispus şi alergarea ultimelor şase tururi, după vreo 20 de minute! Tururi în care Maldonado a fost trimis în parapet de Hamilton, englezul având un week-end negru în principat. Clasamentul de la Monte Carlo: 1. S. Vettel (Red Bull) în 2h 09.38:373; 2. F. Alonso (Ferrari); 3. J. Button (McLaren-Mercedes); 4. M. Webber (Red Bull); 5. K. Kobayshi (Sauber); 6. L. Hamilton (McLaren-Mercedes); 7. A. Sutil (Force India); 8. N. Heidfeld (Renault); 9. R. Barrichello (Williams); 10. S. Buemi (Toro Rosso).

Taguri articol


12