Vezi câți pacienți au ajuns la Urgența Constanța în 96 de ore!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mai multe prezentări comparativ cu anul trecut

Vezi câți pacienți au ajuns la Urgența Constanța în 96 de ore!

Sănătate 18 Aprilie 2017 / 17:17 479 accesări

Minivacanța de Paște a fost solicitantă pentru personalul medical, fie de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), fie de la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța. Astfel, de vineri, 14 aprilie, ora 7.00, până pe 18 aprilie, ora 7.00, au ajuns la UPU a SCJU Constanța 1.433 de pacienți, dintre care 437 de copii și 996 de adulți. ”În cele 4 zile de referință, au fost internate 335 de persoane. Cei mai mulți dintre pacienți au fost preluați de UPU Interne, respectiv 568, dintre care 132 au fost spitalizați”, anunță SCJU, într-un comunicat. Dintre cele 1.433 de persoane, 737 au fost aduse la UPU în intervalul 16 aprilie, ora 7.00 -18 aprilie, ora 7.00.

ÎN ZILELE DE PAȘTE În cele două zile de Paște au fost înregistrați la UPU 26 de pacienți cu afecțiuni gastrointestinale și 12 cu etilism. Tot în perioada minivacanței de Paște, la UPU Resuscitare au fost aduși 44 de pacienți. În acest an s-a putut observa o creștere a numărului de prezentări, când în primele două zile de Paște (1 - 3 mai 2016) au fost înregistrate la UPU 676 de prezentări, iar în timpul întregii minivacanțe au fost înregistrate 1.277 de cazuri medicale, potrivit situației prezentate de SCJU.

SOLICITĂRI SAJ În primele două zile de Paște, la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța au fost înregistrate 611 solicitări. Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ, dr. Claudia Tatarici, din numărul total al solicitărilor, 305 au fost în stația centrală. Nu mai puțin de 72 de solicitări au fost reprezentate de cazuri de colici abdominale și 26 de cazuri de etilism.



12