Vezi cum va fi vremea până în decembrie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vezi cum va fi vremea până în decembrie!

Vremea 27 Septembrie 2015 / 16:52 2052 accesări

Vom avea o toamnă blândă și un început de iarnă cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în sud-estul țării, spun meteorologii, care au făcut publică prognoza meteo pentru următoarele 3 luni. Și în următoarele zile, în Dobrogea vom avea o vreme mai caldă decât în alte zone ale țării, unde timpul se va răci accentuat. Cu toate acestea, temperaturile vor scădea treptat, astfel încât miercuri, 30 septembrie, maxima va fi în Dobrogea de numai 17 grade Celsius, iar minima de 9 grade C. În aceste zile, la o altitudine mai mare de 1.800 de metri, vor fi ploi care se transformă în lapoviţă şi în ninsoare.Potrivit specialiștilor, nu ar fi exclus ca și în zonele de peste 2.000 de metri din Carpații Meridionali să vedem astfel de fenomene, cu atât mai mult cu cât mercurul va scădea în termometre până la valori de -3 sau -5 grade C.
VREMEA ÎN URMĂTOARELE TREI LUNI În octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est, dar și local în sudul și vestul României, iar în rest, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice. În noiembrie, dacă valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale aproape în toată țara, nu la fel putem spune și despre Dobrogea. În sud-est și local în sudul și vestul țării, ele se pot situa peste norme. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând centrul și, local, nordul și estul țării, unde vor fi posibile cantități medii peste norme. Potrivit estimărilor specialiștilor, în decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale, însă în sud-estul și, local, în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa in limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud, sub norme. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Taguri articol


12