Vezi situația pestei porcine la Constanța și în țară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vezi situația pestei porcine la Constanța și în țară!

Social 01 Noiembrie 2018 / 17:32 866 accesări

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 276 de localități din 17 județe, cu un număr de 1.062 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale). De asemenea, au fost înregistrate 142 de cazuri la mistreți, informează Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVS). În total au fost eliminați 356.144 de porci afectați de boală. Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 5 focare în județul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii S.C. Carniprod SRL, din județul Tulcea, și-a reluat activitatea, în 14 august 2018.

În judeţul Constanţa - 84 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi.

Până la 1 noiembrie 2018 au fost despăgubiți 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 189.184.220 de lei.

În judeţul Constanţa au fost plătite despăgubiri pentru 826 de exploatații dintr-un total de 836 de exploatații în valoare de 3.613.960 de lei.

Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Taguri articol


12