Specialiştii Colegiului Medicilor din România (CMR) au analizat aşa-zisul scandal privind tratarea unor copii de la spitalul Sf Maria din Iaşi cu viagra, medicament binecunoscut la noi pentru disfuncţiile erectile. „Tratamentul cu Sildenafil al hipertensiunii pulmonare este utilizat de mai mulţi ani şi este recomandat în ghidurile şi protocoalele acceptate în SUA şi în Europa. În România, acest tratament se aplică în mai multe secţii din centrele universitare (inclusiv de neonatologie) cu rezultate spectaculoase şi la sute de copii şi nou-născuţi li s-au salvat sau prelungit viaţa. Sildenafilul are mai multe denumiri comerciale printre care şi Viagra”, explică preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, într-un comunicat. Medicii de la Iaşi nu au greşit cu nimic, se mai arată în document. Legislaţia din toată lumea, inclusiv cea din România, afirmă independenţa profesională a medicului şi obligaţia acestuia de a lua decizii terapeutice în favoarea pacientului. Cât priveşte declaraţiile Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), potrivit cărora medicamentul nu ar avea indicaţii în cazul afecţiunilor pulmonare ale copiilor, CMR are explicaţii: „ANM este o unitate de reglementare şi supraveghere în domeniul medicametului, şi nu în domeniul practicii medicale. ANM aprobă punerea pe piaţă a unui medicament la cererea unui solicitant verificând actele dintr-un dosar şi mai ales concordanţa dintre afirmaţiile solicitantului şi probele ştiinţifice depuse tot de solicitant”. CMR recomandă ANM să se reţină a mai face afirmaţii cu privire la utilizarea medicamentelor în practica medicală.
„Sunt frecvente cazurile în care un medicament are mai multe efecte terapeutice dar firma solicită aprobarea punerii pe piaţă doar pentru un singur efect deoarece fie are un alt produs pe care îl comercializaează, fie nu are încă suficiente studii clinice care să evalueze efectul terapeutic omis. Agenţia nu are nici un fel de expertiză şi competenţă privind terapeutica medicală. Asociaţiile profesionale, instituţiile academice şi CMR sunt singurele abilitate de a recomanda şi de a supraveghea modul în care se aplică medicamentul în terapie”, explică prof. univ. dr. Astărăstoae.