O echipă de cercetători americani a descoperit că Viagra îmbunătăţeşte nu numai capacităţile sexuale ale bărbaţilor, ci şi pe cele afective. Cercetătorii de la Universitatea Wisconsin-Madison, coordonaţi de profesorul Meyer Jackson, au descoperit că Viagra poate stimula producţia de oxitocină, o substanţă din creier numită şi hormonul dragostei. Oxitocina promovează sentimentele romantice şi adînceşte legătura afectivă dintre cei doi membri ai cuplului. Hormonul este eliberat în timpul orgasmului şi a fost asociat cu libidoul, dar are un rol important şi în timpul naşterii şi al alăptării.
Viagra, numele comercial al medicamentului sildenafil, combate impotenţa prin blocarea unei enzime care limitează fluxul sangvin din penis. Aceeaşi enzimă, fosfodiesterază de tipul 5, acţionează ca o frînă în reglarea nivelului de oxitocină eliberat de creier. Viagra permite creierului să genereze mai multă oxitocină. Descoperirea a fost făcută de cercetători în timp ce măsurau nivelul de oxitocină produs de creierul cobailor în timpul stimulării nervoase. După ce cobailor li s-a administrat sildenafil, creierul animalelor a produs de trei ori mai multă oxitocină decît în mod normal. Experţii cred că eliberarea de oxitocină poate oferi o explicaţie biologică pentru persoanele care se îndrăgostesc, mai ales după o partidă de sex.