Un jurnalist al publicaţiei britanice “The Observer” a revenit în Bucureşti la 20 de ani după căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu şi constată că viaţa copiilor străzii care trăiesc în sistemul subteran de canalizare oferă speranţe, deşi a rămas foarte grea. Liderul grupului vizitat de jurnalistul Ed Vulliamy pentru prima oară în anul 1996, Laurenţiu, este unul dintre cei care a trăit pe străzi timp de mai mulţi ani, supravieţuind prin droguri şi prostituţie în împrejurimile gării, înainte de a stabili această colonie subterană şi de a-i crea regulile, care includ interzicerea inhalării de aurolac, prostituţiei şi necesitatea de a căuta un loc de muncă. Tînărul trăieşte, în prezent, în caravana unui tîrg din Bucureşti, printr-un aranjament cu directorul. În schimb, garantează să găsească muncitori “mai buni care oricare alţii”, copiii străzii care au renunţat la droguri şi trăiesc “în gaură”, în schimbul unui loc de muncă şi al unui salariu modest. Întregul efort a fost organizat de Laurenţiu, cu ajutorul organizaţiei Salvaţi Copiii.
Mulţi dintre orfanii din 1989 au fost trimişi la orfelinatul Pinocchio, iar în prezent, centrul Pinocchio 2 şi partenerii săi reprezintă un model pentru majoritatea ţărilor din Europa, inclusiv Marea Britanie. “La şcoală nu ne mai tachinează pentru că locuim la orfelinat şi cînd vin la concertul nostru de Crăciun, pot să vadă că este mai frumos chiar decît cel de la şcoală”, spune Madelena, unul din copiii de la centru, în vîrstă de 13 ani. Sorina Chivoiu, cea care administrează centrul, afirmă: “Problema în prezent nu sînt condiţiile în care copiii trăiesc, ci faptul că acest loc este atît de bine organizat, şi viaţa în România este în general atît de precară din punct de vedere economic şi social pentru săraci, încît ei nu vor să plece”.
Revenind în subsolul canalizării, jurnalistul britanic constată că, spre deosebire de starea în care se afla în urmă cu 13 ani, “spaţiul este mult mai curat decît multe case din Bucureşti”, în pofida gîndacilor. Cola, un tînăr ce fusese dependent de aurolac şi heroină şi încarcerat timp de şase ani, era în prezent angajat la tîrg. “Nimeni nu ne poate salva; doar noi ne putem salva pe noi înşine. Aceasta este legea străzii din România, zilelor acestea”, afirmă acesta.