Parlamentul României emite în mod tradițional legi atât de bune și de perfecte (sarcasm) încât, din 2004, s-a renunțat la jumătate dintre filtrele impuse în adoptarea unui act normativ. Practic, aleșii împart între ei legile aflate în dezbatere parlamentară, astfel încât prima cameră sesizată nici nu mai consultă unele proiecte, folosindu-se de procedura adoptării tacite - actul trece ca gâsca prin apă prin Senat sau Camera Deputaților, dacă timp de 45 de zile niciun ales nu-și aruncă măcar un ochi pe el. Analiza serioasă și decizia rămân astfel în cârca aleșilor din camera decizională hotărâtă pentru fiecare proiect de act normativ în parte. În ultimii 12 ani, soarta a sute de acte normative a fost decisă nu de un Parlament bicameral, așa cum credeam că avem, ci doar de jumătate a Legislativului, în condițiile în care cealaltă jumătate a ignorat complet texte de legi care urmau a ne guverna viața.

Poate te-ai întrebat vreodată cum se face că, deși avem tot mai mulți senatori și deputați, actele normative care trec de Parlament sunt de cele mai multe ori proaste, se bat cap în cap cu alte legi aflate în vigoare, strică puținele lucruri care mai funcționează în țară - fie și prost - sau pur și simplu au efect contrar celui pe care a dorit să-l obțină inițiatorul la nivel declarativ. Dincolo de negocierile cercurilor transpartinice de interese, dincolo de manevrele de culise ale efemerilor lideri de partide, dincolo de șmecheriile public-private care maschează probabil sponsorizări electorale (sau șpăgi - cum vrei să le numești - este tot una), rămâne întrebarea: cum este posibil ca numeroase legi să iasă atât de prost, deși actul este public și trece până la adoptare, în teorie, prin adevărate furci caudine?

PARCURSUL UNUI ACT NORMATIV ESTE EXTREM DE STUFOS

Pentru ca o lege să intre în vigoare trebuie să parcurgă adevărate filtre - să treacă de cel puțin o comisie de specialitate din prima cameră sesizată a Parlamentului, Senat sau Camera Deputaților, după caz, să fie votată în plenul aceleiași prime camere sesizate, să intre apoi în proceduri de analiză ale unui număr egal de comisii și comitete în camera decizională a Legislativului, apoi să intre la votul final, în plenul camerei secunde. De aici, actul normativ proaspăt aprobat este trimis Președinției, unde sunt alți specialiști - în principiu aparatul din subordinea consilierilor bine plătiți ai șefului statului. Dacă Președinția nu are nimic de obiectat, legea e trimisă spre publicare la „Monitorul Oficial“ și intră în vigoare. În cazul în care șeful statului are ceva de obiectat, actul normativ este retrimis Parlamentului și reia toți pașii expuși mai sus.

FURCILE CAUDINE ALE LEGISLATIVULUI SUNT ȘTIRBE

De ce ies legi proaste? O cauză este faptul că unii dintre pașii pe care proiectele de act normativ ar trebui să îi parcurgă sunt săriți din oficiu. De exemplu, Constituția adoptată în 2003 permite parlamentarilor să adopte tacit acte normative. În traducere, o lege poate trece de o cameră a Parlamentului fără ca măcar unul dintre aleși să își fi aruncat privirea pe ea, în cazul în care ea stă pe birourile senatorilor sau deputaților timp de 45 de zile fără a fi băgată în seamă. Modificarea a fost adoptată din motive juste - ritmul extrem de lent în care sunt adoptate legile. Ce s-a întâmplat însă în ultimii 13 ani... numai în România se putea întâmpla. Parlamentarii și-au făcut un obicei din a nu mai consulta actele normative dacă Senatul sau Camera Deputaților, după caz, este prima cameră sesizată (unele legi sunt distribuite Camerei Deputaților ca primă cameră sesizată, altele Senatului). Rezultatul? Actul normativ scapă de două filtre parlamentare (din patru). Cifrele vorbesc de la sine. Din 2004, de când au început să fie închiși ochii aleșilor în fața legilor, nu au trecut ca lebăda prin apă prin Senat sau Cameră două-trei proiecte de legi. Nici 30 - 40. Ci aproape 600 (ȘASE SUTE!) de acte normative: 178 între 2004 și 2008; 199 între 2008 și 2012 și 187 în actuala legislatură, care încă nu s-a terminat.

AU FOST IGNORATE LEGI IMPORTANTE

Dacă aleșii ar fi decis să nu își arunce ochii pe acte normative de genul "Ziua x luna y este declarată sărbătoare națională, fiind Ziua leilor de mare" sau "Localitatea Băiculeștii Afumați își schimbă denumirea în Sf. Boca" nu ar fi fost mare problemă. Însă, când legile pe care nu se uită parlamentarii tratează pensii, salarii, sistemul de învățământ sau soarta spitalelor... Având în vedere cât de "bine" funcționează cele enumerate mai sus, parcă se simte nevoia ca legile care le reglementează să treacă prin toate filtrele. Nici măcar codurile de procedură penală și civilă nu sunt măcar aproape de a fi perfecte, deși au fost trecute prin toate procedurile, pe fondul unor uriașe tensiuni între partide și al unor dezbateri cu societatea civilă pe care ni le amintim cu toții. Printre legile care au trecut fără verificări de jumătate de Parlament enumerăm legea prevenției în sănătate, legea privind castrarea chimică a pedofililor, legea pensiilor de serviciu pentru profesorii din învățământul preuniversitar, legea privind modificarea sistemului unitar de pensii publice, legea pentru completarea Codului Muncii etc... Ultimul proiect trecut pe blat este legea privind defăimarea însemnelor României, adoptată tacit luni de Senat.

Pe scurt, pentru toate aceste 600 de acte normative, unele dintre ele adoptate, altele picate, altele modificate ulterior de "bune" ce au fost, nu a existat în România Parlament bicameral, ci unul monocameral. Practic, aleșii noștri au împărțit proiectele legislative și le-au analizat în Senat sau Camera Deputaților cât de bine s-au priceput sau... au negociat. În tot acest timp, indemnizațiile au mers strună.